65 de lei/spectacol, onorariul unui actor în România
Cu aceşti bani faci o echilibrare la vulcanizare. Dar e tot atât cât încasează Marius Manole, una dintre vedetele TNB, care joacă în opt piese, cu cinci roluri principale, cam 15-20 de spectacole lunar. Marius Manole nu-şi plânge de milă, ci constată nedumerit că e prins într-un sistem absurd de evaluare a muncii.
"Problemele tale... hi-hi", râde Radu Afrim când îl prinde pe Marius Manole dând interviu Evenimentului Zilei. Dintr-un minut în altul trebuie să înceapă repetiţia la ultima premieră de la Teatrul Naţional Bucureşti. Iar tânărul actor va avea din nou un rol principal.
15 euro reprezentaţia
"Cum să mănânce două persoane cu 10 lei/zi?", cam aşa era titlul pe blogul personal, care nu e vizitat zilnic de mai mult de 50 de oameni. Marius Manole, rebel peste noapte, personaj de baladă pe televiziuni. Profesoara face greva foamei în spital, actorul de la TNB flămânzeşte pe internet. Tânărul de 31 de ani n-are fibră sindicală, n-are gâtul musculos al lui Vasile Marica, mai degrabă e speriat de huruitul infernal al crizei şi, garantat, nu ştie cine e Emil Boc şi de ce i se întâmplă toate acestea. Marius Manole are suflet de artist. Spune mirat, aşteptând un răspuns: "Joc în opt spectacole, fac cinci roluri principale, asta înseamnă foarte mult, şi am salariu de 1.100 lei net. Am vechime opt ani şi categoria I de muncă".
Deci: unul dintre vârfurile noii generaţii de actori, întins din toate părţile de regizorii care şi-l doresc în distribuţii, face 15-20 de reprezentaţii pe lună ("joc o dată la două zile") şi câştigă cam 15 euro pe spectacol, cât dai la o vulcanizare pe o echilibrare. Şi joacă la TNB, un fel de Vârfu Omu al teatrului românesc. Aici se termină tânguirea sindicalistă pentru care îl ironiza Radu Afrim, aici începe dezbaterea. Despre ce vorbim?
Categoria I de muncă
Avea 23 de ani când a luat concursul la Teatrul din Reşiţa, dar a plecat în prima noapte după ce-a ajuns acolo. "Ploua torenţial, m-am plimbat prin centru, scârţâiau pe-acolo nişte agregate metalice, mi-am spus că nu-i de mine oraşul acesta, m-am dus la gară, am aşteptat trenul şi-am plecat", spune Marius. A prins post la Brăila, a făcut un rol mare acolo, pentru care e pomenit şi-acum, l-a văzut Dinu Săraru şi l-a angajat, fără concurs, la Teatrul Naţional Bucureşti. Pe răspunderea lui. I-a dat salariu de muncitor, 730 de lei pe lună, că aşa e grila la stat, atât ia un actor cu doi-trei ani vechime. E ca şi cum te-ai călugări, intri la mănăstire din credinţă, nu negociezi cu Dumnezeu.
Discuţia e mai simplă: teatrele instituţionalizate din România (subordonate primăriilor sau Ministerului Culturii) plătesc actorii ca pe funcţionarii publici. Contează doar vechimea şi categoria de muncă. Pleci ca debutant de la categoria a V-a (vreo 500 de lei salariu) şi după 8-10 ani ajungi la categoria I. Cea mai mare e "unu A", pe care o primesc monştrii sacri, actorii emeriţi ai poporului. Se adaugă vechimea şi ai o grilă cuprinsă între 530 de lei şi 1.800 de lei. Atât ar lua de la TNB Victor Rebengiuc - unul dintre marii actori pe care îi mai avem în viaţă - dacă nu ar fi pensionar. Bine, pensia e mai mică. Nu contează în câte piese joci (una sau zece, tot aia), câte roluri principale faci, nu contează succesul de casă şi nici adulaţia publicului.
Toate sălile sunt pline
La TNB sunt 80 de actori. Unii joacă mai mult, alţii mai puţin. Toţi iau la fel, între 150 şi 400 de euro lunar. Fondul de salariu pentru actori înseamnă cu aproximaţie 24.000 de euro, cam 35.000 de euro cu tot cu taxe şi impozite. La schimb, Naţionalul bucureştean oferă aproape 70 de spectacole de teatru în fiecare lună. Se joacă în trei săli şi tot timpul e "sold-out". Casa de bilete e deschisă doar sâmbăta dimineaţa, de la ora 9.00, şi se stă la coadă de la 7.00. "După aia, se face speculă cu biletele, ca pe vremuri la cinematograf. Totul se joacă cu sala plină", sesizează Marius Manole.
La 25 de lei un bilet, în trei săli se adună lunar peste 13.000 de oameni. În jur de 80.000 de euro sunt încasările lunare, la un calcul sumar. Actorii fac profit.
Toate teatrele din Bucureşti ţin spectacole cu sala închisă. E o fractură logică între cererea imensă şi salariile oferite. Ceva nu se leagă. Pentru actorii de scenă, în sensul clasic, e o perioadă fastă. Fac zidire lui Dumnezeu.
Pe cont propriu
Ca peste tot în lume, actorii independenţi îşi câştigă pâinea din alte joburi, teatrul de pub fiind mai mult manifestarea unei pasiuni şi o investiţie în viitor. Fiecare visează să aibă propria sală.
Manole n-a fost întotdeauna atât de plângăcios. "Actorii cu angajament la teatrele instituţionalizate sunt priviţi ca mijloace fixe de către directori şi regizori. Îţi dau un salariu de mizerie, dacă vrei poţi să dormi într-o cabină din incintă, ca într-o chilie; în rest, eşti la dispoziţia lor: trebuie să fii prezent la repetiţii, să joci, vii la şedinţe, eşti zi de zi acolo, nu te mişti din teatru", explică George Constantinescu, coleg de generaţie cu Manole, dar care e ca căţelandru liber, având propria sa companie teatrală.
Şi Marius Manole n-a stat chiar tot timpul în lesă. "Ca să câştigi mai bine trebuie să accepţi toate propunerile, să nu refuzi nimic. Dar te epuizezi fizic, nu poţi rezista mai mult de-o lună, două", povesteşte actorul de la TNB.
În două rânduri a făcut tururi de forţă. La 6 dimineaţa începea repetiţia la Green Hours, cu Lia Bugnar. Termina la 9. La 10 începea repetiţia la TNB, la ora 14 filma pentru Antena 1, în "Martor fără voie", la 7 seara juca pe scena Naţionalului, apoi avea filmare de noapte la Antenă. Termina la 2-3 noaptea, iar la 5.30 începea din nou la Green Hours. Dormea 2-3 ore şi a ţinut-o aşa o lună jumate. Rezultatul, cam 2.000 de euro culeşi din toate colaborările.
George Constantinescu e prieten cu Manole, dar a ales alt drum la bifurcaţie. A făcut facultatea la Tg.- Mureş, a luat concursul la Teatrul Naţional Craiova, dar a plecat după 24 de ore. "Mi-au dat 500 de lei salariu. E cel mai bun teatru din România, dar aş fi fost tratat ca un sclav. Că aşa-i sistemul".
Constantinescu debordează de energie, mai ales că n-are de semnat condica la stat. Trăieşte din organizat evenimente corporatiste. Din aprilie anul acesta a înfiinţat Teatrul de Artă, companie independentă al cărei sediu, la modul cinstit, este în bloc-notes-ul lui George. Acolo are desenat, în creion, frontispiciul viitorului teatru, acolo găseşti IBAN-ul fundaţiei, a aşezat pe hârtie şi forma viitorului site şi tot acolo găseşti programarea viitoarelor spectacole. Deschide agenda şi îţi spune când poţi să vezi "Insomniacii" la MTR.
Ca să faci teatru independent în Bucureşti trebuie să fii talentat, în rest totul vine de la sine. O montare costă, cu indulgenţă, 300 de euro. Decorul e reprezentat de o bancă şi nişte frunze împrăştiate, cele două reflectoare îşi fac bine treaba, iar cei 3-4 actori sunt plătiţi pe loc: joacă, iau banul (două-trei sute de lei) şi pleacă. Vin 100 de spectatori, plătesc 20 de lei biletul, faci 2.000 de lei pe seară. Plăteşti 800 la actori, cu restul mergi mai departe. Mănânci o săptămână sau mai cumperi un reflector. Cum preferi.
Jungla castingurilor pentru reclame
Accepţi suma sau aduc pe altul, mai ieftin.
Ca să câştigi bani, trebuie să ieşi la joc, Cehov nu ţine de foame. Liviu Cheloiu ar fi primul de acord cu filosofia aceasta ceapistă. E actor la Teatrul "Toni Bulandra", din Târgovişte, unde ia 1.000 de lei în mână, de când cu tăierile. "Erau 1.400 înainte, au tăiat şi sporurile", explică el.
Pe Liviu îl ştiţi din reclama la "sana cu miere de albine şi nuci". E ţăranul ireal de imaculat în acel peisaj bucolic. În 2003 a început să caute roluri în reclame. "Baţi la uşa agenţiilor, depui CV-ul, dai interviu, ţi se fac poze ca la puşcărie, faţă- profil. Apoi aştepţi să te sune", povesteşte Liviu Cheloiu.
A picat primul casting, la Antena 1, la o emisiune de farse, unde trebuia să joace un personaj, ceva la limita figuraţiei. A intrat peste patru ani, tot la "Noaptea erorilor", l-au chemat direct. "Ziua de filmare se plăteşte cam cu 800 de lei. Dar, de fapt, ziua se transformă în două zile", mai spune actorul din Târgovişte.
A mai făcut reclame la un site de vânzări auto şi apoi la un operator de telefonie mobilă. "Înainte de criză, rolul principal se plătea cu 1.500-2.000 de euro. Acum onorariile au scăzut dramatic, iar banii se virează după 90 de zile. E greu", ne acomodează Liviu Cheloiu cu lumea nevăzută a actoriei din publicitate.
Când un actor are succes, adică ajută produsul să se vândă, primeşte contract de exclusivitate, devine un partener de cursă lungă şi contractele se discută în alte sume. Cel mai cunoscut exemplu este cel al Magdei Catone care, de cinci ani, se identifică, practic, cu detergenţii "ieftini şi buni". La fel, un actor de la Teatrul Naţional Craiova a fost mult timp figura bancherului care îţi sare în ajutor, în reclamele uneia dintre cele mai mari bănci din România.
"În cazuri de acestea, semnezi contracte de exclusivitate, n-ai voie să mai apari în nicio altă reclamă, iar sumele în euro sunt cu patru zerouri. E o afacere", mai explică omul care ne îmbie să mâncăm sana cu nuci.
Liviu e un tip optimist. A jucat şi în sitcomuri pentru 150 de lei ziua de filmare, bate la toate uşile, face orice ca să supravieţuiască. "Cel mai ingrat moment este când agenţia nu te sună câteva luni şi te duci tu la ei. Te duci doar ca să le aminteşti că exişti. Se uită la tine, te întreabă ce faci, nu-ţi promit nimic, e neplăcut..." Colaborările sunt o junglă. Accepţi 100 de lei să dai replica într-un sitcom? Nu-ţi convine, cheamă pe altul care o face mai ieftin decât tine. Despre ce vorbim?
"Actorii care joacă în telenovele intră în casele oamenilor care n-au acces la evenimente culturale. Personajul meu nu e cu nimic inferior celorlalte roluri din cariera mea."
Legea Teatrului, ignorată fiindcă nu sunt bani
Principala deficienţă a organizării teatrelor instituţionalizate o reprezintă aplicarea unei legi arhaice în privinţa încadrării meseriei de actor. Statele de plată cuprind categorii de muncă şi vechime, or, de doi ani există o nouă lege care prevede evaluarea fiecărui artist după criterii valorice clare: numărul de piese în care joacă, frecvenţa spectacolelor, rolurile principale, secundare, succesul de casă, cota în faţa criticilor şi a publicului. Acum, poţi juca în 7 piese, iei acelaşi salariu cu cel care nu joacă în niciuna. Discrepanţele valorice sunt nivelate în jos.
Prin noua lege, vedetele ar putea lua 2.000 de euro lunar, iar cei slabi doar 150 de euro. Acest sistem este aplicat în prezent doar la două teatre din ţară: "Radu Stanca" Sibiu şi Teatrul Maghiar Cluj.
Actor care face carieră tv
Cove aleargă cu soacrele la Kanal D
Cove a terminat facultatea în 1996 şi imediat s-a angajat la "Ion Creangă". Joacă şi-acum în trei spectacole, face doua-trei reprezentaţii pe săptămână, după care fuge repede la emisiunea cam de mahala de la Kanal D. "Tot un fel de teatru fac şi-acolo", spune el, în glumă.
Cove reprezintă ipostaza actorului care şi-a găsit salvare în show-urile TV. A făcut carieră la "Surprize, surprize", unde a stat 4-5 ani (nu mai ţine minte foarte precis) după care a prins imediat contractul de la televiziunea turcilor.
Charismatic, are noroc de audienţe bunişoare, astfel că patronii nu-l ard la contract. "Nu e o sumă fabuloasă, îmi permite doar o anumită lejeritate financiară pe care cei mai mulţi dintre colegii mei nu o au", spune Cove.
