Eu nu pot să înțeleg individualitatea. Cea mai mare bucurie a mea e să mă bucur de atenția cuiva! Daca mă bucur de atenția cuiva nu mai sunt nefericit și atenția mea față de el trebuie să însemneze pentru el aceeași bucurie. Trebuie să uit de mine ca să fiu fericit, pentru că dacă uit de mine și mă preocupă altul, se va preocupa și altul de mine și asta numai, mă face fericit.
Daca mă preocup numai de mine, rămân singur și sunt nefericit. Egoismul te face nefericit. Numai smerenia, uitarea de tine, să uiți de tine și atunci ai toate semnele că nu ești uitat de alții.
Ești înconjurat de toată atenția altora. În smerenie nu ești singur, în smerenie ești totdeauna în comunitate. Pe când în egoism, pretenția că ești numai tu, e o nenorocire. Și de fapt nici atunci nu ești singur, că omul nu poate fi singur.
Și cel rău are nevoie de alții. Are nevoie de lauda lor, are nevoie de exploatarea lor, are nevoie de critica lor, are nevoie de pretenția că e mai bun decât alții, așa că realitatea nu e nici individualistă și nu e nici totalitaristă.
Gândul bun îi aparține Părintelui Dumitru Stăniloaie.
Trimiteți un comentariu