Petru Cretia - Suferinta zadarnica
O parte din cate avem de indurat ne vine de la puterile neomenesti: cataclisme, boli, insasi moartea.
Cat le-am zagazui, ne coplesesc si ne bantuie.
Puterile acestea din afara noastra si mai tari decat noi sunt totodata fatale si inocente.
Ele apar ca rele numai inauntrul suferintei omenesti si nu avem a ne plange de ele in fata nici unei instante. Trebuie sa le rabdam si sa le depasim, trecand mai departe, dincolo de suferinta si de moarte.
Insa alte suferinte, unele salbatice, ni le aducem unii altora.
O mare parte a istoriei este aceea a unor rafuieli pradalnice si sangeroase si a unor crancene prigoane si impliniri, care au adus mai multa suferinta decat poate gandul sa cuprinda.
Am fost o clipa tentat sa fac un catalog al crimelor istorice, insa repede mi-am dat seama ca a le califica drept zadarnice inseamna a opera cu o alta realitate si cu o alta definitie a omenescului.
Asa cum suntem, o parte constitutiva din natura noastra este rea, si fara partea aceasta am fi o alta specie, utopica. Desigur, nu suntem doar rai, suntem fiinte amestecate si ambigue, cu o cumpana ciudata in noi intre bine si rau, intre cruzime si indurare, intre ce suntem si ce am putea fi.
Astfel ca ma voi margini sa vorbesc despre acele suferinte pe care singuri ni le facem, de care ne-am putea lipsi si care, privite in adancul lor, par cu adevarat zadarnice.
Se nasc din idei gresite sau din simpla ignoranta, din nazuinte desarte, din spaime iluzorii, adesea dintr-o pragmatica defectuoasa.
Iata, patrunde in noi, din slaba noastra judecata, cate o idee care ne stapaneste, cenzurandu-ne pornirile cele mai firesti.
Ne supunem de bunavoie si adesea obsesional unor precepte zanatice, zamislite din cine stie ce interese mercantile ale altora sau rataciri ale propriei noastre minti, iar zilele noastre se umplu de oprelisti si de remuscari. Pot fi retete igienice sau dietetice, medicale sau menajere, dar pot fi, la alt nivel, anumite credinte, maniacalitatile chinuitoare ale superstitiilor sau imperativele unei religiozitati rau gandite sau rau asimilate, cu care singuri ne asuprim si ne inneguram.
Este un pacat fata de Domnul sa ni-l inchipuim ca pe un Dumnezeu tiranic, incruntat si carcotas, cerandu-ne sa ne supunem neclintit unor forme fara noima si unor prohibitii nefiresti.
Unde sa-i fie iubirea, blandetea si indurarea ?
Pe de alta parte, cata suferinta in noi si in altii cand ne lasam sufletul napadit de buruienisul unor pasiuni inferioare si pernicioase.
Cate vieti nu-si mai gasesc odihna prada unor gelozii mistuitoare si fara temei, unor josnice invidii, unor susceptibilitati neverosimile.
Cui slujeste sa ai un suflet vesnic neincrezator, sa alegi doar raul din orice, sa traiesti in zavistie si in ura?
Si cati oameni nu si-au irosit puterile lor adevarate de dragul unor ambitii pentru care nu erau facuti ?
Si apoi cat chin in jurul celor care cred ca vointa lor este lege si ca dreptate pot avea numai ei si care, in numele acestei amagiri ii asupresc, ii umilesc si ii tin vinovati pe toti ceilalti.
Sau in jurul cate unei indaratnicii obtuze care se da drept darzenie si consecventa.
Si ce sa mai spunem de mizeriile pe care, in numele chibzuintei, le produce meschinaria, zgarcenia sordida care ne face mai saraci decat suntem, si mult mai urati.
Si mai exista o meteahna dezastruoasa, care tine de proasta randuiala a vietii, de neatentie, de neglijenta si de delasare si duce la neajunsuri atat de usor evitabile.
Pentru a nu mai vorbi de naturile structural anxioase, de obicei nereflexive si incapabile sa invete din experienta, si a caror viata este un lung supliciu, pentru ei si pentru cei din jur. Ei sunt adevaratii protagonisti si martiri ai suferintei zadarnice.
Nu e pacat de toate acestea si, in lipsa lor, oare n-am fi cu mult mai fericiti ?
Triste zadarnicii, care ne macina vietile si ne rapesc bucuria de a trai.
Nu numai mintea ci si sufletul se poate cultiva, cand ai inclinare catre cultura sufletului, si mai ales cand te gandesti, macar din cand in cand, ca poate gresesti, ca poate se afla sub cer lucruri la care filozofia ta nu viseaza, ca poate ar fi bine sa te schimbi, sa iesi din inertia si din cercul orb al sinelui.
Prea multe sunt suferintele care nu depind de noi ca sa nu merite sa incercam sa le alungam pe cele, atat de zadarnice, care isi au obarsia in gresita asezare a sufletului nostru.
Petru Cretia - Suferinta zadarnica
