Anunţat cu mare tam-tam, cu multe luni înainte (excelentă promovarea) dar şi plin de restricţii la accesul publicului, de parcă ar fi urmat să aibă loc vreun cataclism nuclear (prin sunete şi lumini) concertul lui Robbie Williams de la Bucureşti a fost un mare fâs.

Este ilustrarea perfectă a proverbului „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul gol”.
Lume multă, nu am mania cifrelor ÅŸi nu pot scrie vreuna. 

Organizarea a fost mult "sub nivelul mării" ÅŸi mă refer aici la tot. 

De la umilirea Deliei care ne-a anunÅ£at de pe scenă că sonorizarea a funcÅ£ionat la un sfert din capacitatea instalaÅ£iei.. atât de lăudate, până la cele două cozi la care trebuia să te aÅŸezi pentru a alimenta mai întâi cardul cu bani (card de concert, nu cel bancar) necesar cumpărării unui suc (pentru care te aÅŸezai la a doua coadă). 



Robbie Williams a cântat fără să exceleze prin nimic. 
Un show plat cu niÅŸte lumini palide aruncate pe faÅ£a Casei Poporului de parcă eram la o discotecă din anii ’80 în comuna Adâncata. 

Seria de cover-uri nu a fost măcar prezentată cu decenÅ£a de a numi autorul original al cântecului. 
Un fel de copy-paste la scara pop-rock care l-ar fi făcut şi pe Victor Ponta invidios.

Iată deci că se poate: există vedete de mare nivel internaÅ£ional care se ridică exact la nivelul formaÅ£iilor ÅŸi soliÅŸtilor noÅŸtrii. 

Robbie Williams mi s-a părut în acest sens că este o variantă tatuată a lui Salam, mai mult, sau mai puÅ£in, talentat. 

Ceva-ceva tot mi-a rămas în amintire: cum i-a ironizat pe foÅŸtii colegi de la Take That. 
Eu aÅŸ fi avut tot dreptul să fac asta dar Robbie? 
De ce să facă miÅŸto de perioada aceea? 

În acest sens el se distanţează şi de manelistul român pomenit mai sus: maneliştii nu se vorbesc de rău de la înălţimea scenei şi în faţa publicului.

Am convingerea că nu va mai reveni curând în România. 

Åži bine NE face! 

Iată şi câteva momente video adunate într-un playlist pe youtube: