Critica Teatrala by Geo Alupoae

Isabella Rossellini va prezida juriul Festivalului de Film de la Berlin din 2011

Actriţa Isabella Rossellini a fost desemnată preşedintele juriului celei de-a 61-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin, care va avea loc în perioada 10 - 20 februarie 2011, informează site-ul evenimentului.

Isabella Rossellini este una dintre cele mai renumite actriţe ale generaţiei sale, devenind în ultimii ani o reputată regizoare şi producătoare de film. Fiica actriţei suedeze Ingrid Bergman şi a regizorului italian Roberto Rossellini, Isabella şi-a început cariera în New York, lucrând ca jurnalist şi creator de modă.

Debutul în cinematografie s-a produs în 1976, când a jucat alături de mama ei în filmul "A Matter Of Time", regizat de Vincente Minelli. Actriţa a jucat apoi într-o serie de filme realizate de regizori renumiţi precum Robert Zemeckis, Joel Schumacher, John Schlesinger, Stanley Tucci, Peter Greenaway şi mulţi alţii.

Isabella Rossellini a devenit celebră pe plan internaţional după ce a jucat în filmele regizate de David Lynch "Catifeaua albastră" (1986) şi "Suflet sălbatic" (1990).

În afara carierei din cinematografie, Isabella Rossellini a fost, totodată, unul dintre cele mai renumite fotomodele din industria modei şi a produselor cosmetice din anii '80.

Isabella Rossellini a participat pentru prima oară la Berlinală în anul 1994, în calitate de actriţă principală a filmului "Fearless", de Peter Weir, ce a fost prezentat în competiţia oficială. Actriţa a devenit o prezenţă constantă la Festivalul de Film de la Berlin în ultimii ani: în 2005, ea a produs şi regizat filmul "My Dad is 100 Years Old", împreună cu cineastul canadian Guy Maddin, considerat un omagiu adus tatălui ei Roberto Rossellini, ce a rulat în cadrul secţiunii Berlinale Special în 2006.

În 2007, actriţa a revenit la Berlin în rolul naratorului filmului mut experimental al aceluiaşi Guy Maddin "Brand Upon the Brain!", ce a rulat în secţiunea Forum.

Isabella Rossellini şi-a prezentat filmul ce a marcat debutul ei regizoral - "Green Porno" - în secţiunea Forum Expanded la Berlinala din 2008. Filmul a fost conceput sub forma unui colaj de opt scurtmetraje amuzante despre comportamentul sexual al râmelor, libelulelor, melcilor, albinelor, lăcustelor şi altor insecte şi nevertebrate.

În iulie anul acesta, Isabella Rossellini a încheiat filmările pentru "Chicken with Plums", cel mai recent lungmetraj al regizorilor Marjane Satrapi şi Vincent Paronnaud. Isabella Rossellini va putea fi văzută în curând pe marile ecrane în filmul "La Solitudine Dei Numeri Primi", de Saverio Constanzo, adaptat după romanul omonim scris de Paolo Giordano, ce va avea premiera în acest an la Festivalul de Film de la Veneţia (1 - 11 septembrie).

Cea de-a 61-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin va avea loc în perioada 10 - 20 februarie 2011.

Despre glume la modul serios

De ce unele glume sunt pentru anumiti oameni extrem de amuzante in timp ce pe altii ii lasa cu totul reci?

Raspunsul pe care Daniel Elkan incearca sa-l ofere intr-un articol din revista "New Scientist" pleaca de la conditiile care definesc o gluma.

Cea mai importanta conditie este aceea a existentei unei incongruente intre doua elemente ale glumei, ce poate fi rezolvata intr-o modalitate ludica sau neasteptata. Ne prindem de poanta si rândem doar atunci când intelegem nepotrivirea. "Umorul pare a fi produsul abilitatii umane de a face judecati rapide, intuitive, cu privire la o situatie, urmate de consideratii mai lente, ce rezolva incongruentele", arata Karli Watson de la Duke University.

O serie de experimente descrise de Elkan au scos la iveala faptul ca regiunile activate atunci când reactionam la glume sunt cele responsabile cu intelegerea verbala si cu abilitatea de a ne concentra atentia, ceea ce corespunde "procesului de rezolvare a nepotrivirilor" din inima unei glume reusite. Alte studii, realizate de Dean Mobbs la Universitatea Stanford, au semnalat un al doilea manunchi de activitati in sistemul limbic din creier, asociat cu eliberarea de dopamina si cu procesarea recompenselor – ceea ce explica placerea pe care o simtim atunci când "ne-am prins" de poanta.

"Umorul e, cu toate acestea, un proces cu mult mai complex decât placerile primare, precum cea a sexului si cea a mâncatului", de care e responsabil sistemul limbic, arata Daniel Elkan. Iar felul cum percepem umorul difera de la un individ la altul. Barbatii si femeile, de exemplu, proceseaza glumele in maniere usor diferite. Desi ambele sexe râd cam la acelasi numar de glume, femeile au nevoie, se pare, de un timp semnificativ mai indelungat decât barbatii sa decida daca ceva li se pare amuzant; pe de alta parte, femeile inregistreaza o reactie mai puternica a sistemului limbic decât barbatii, ceea ce sugereaza ca se bucura de o recompensa mai mare de pe urma unei glume reusite.

Un alt factor ce determina reactia noastra in fata umorului este personalitatea. Indivizii extroverti si stabili din punct de vedere emotional au, conform lui Dean Mobbs, o activitate sporita in zonele cerebrale responsabile cu recompensa, in timp ce nevroticii dovedesc un raspuns mai scazut al acestor zone, când sunt pusi in fata unei glume.

Andrea Samson, de la Universitatea din Fribourg, Elvetia, a demonstrat, prin intermediul unui experiment cu desene non-verbale ce reflecta diverse stiluri de umor, ca nu subiectul glumelor, ci felul in care o gluma e rezolvata conteaza cel mai mult. "Logica prin care incongruenta e rezolvata e cea mai importanta, vizavi de tipul de persoana la care o gluma are succes", arata Samson.

Cele mai multe glume se impart in anumite "mecanisme logice" care vor determina prin ce procese cognitive trece mintea umana inainte de a decripta umorul. "Multe caricaturi", scrie Daniel Elkan, "se bazeaza pe intelegerea altor oameni, speculând faptul ca un personaj nu intelege ceea ce gândeste celalalt". Pentru a prinde poanta ai nevoie de o "teorie a mintii" care-ti va permite sa intelegi starea mentala diferita a fiecarui personaj. Analizele tomografice au aratat, de altfel, ca zonele cerebrale implicate in perceptia sociala sunt activate de astfel de caricaturi.

Unii oameni se descurca mult mai bine cu acest tip de umor decât altii. "Empaticii", care identifica emotiile si gândurile altora si sunt capabili sa raspunda adecvat la ele, apreciaza glumele bazate pe "teoria mintii" mult mai mult decât "sistematicii", care prefera sa analizeze lucrurile in termeni logici si abstracti. Persoanele cu autism, cu o abilitate redusa de a empatiza cu semenii lor, se descurca cel mai prost in fata acestor glume.

In acelasi timp, studiile realizate de Andrea Samson au demonstrat ca autistii reactioneaza, totusi, foarte bine la "calambururile vizuale", in care trebuie sa intelegi ca un element vizual trimite, simultan, la doua intelesuri.

Studiile psihologului Andrea Samson arata, in sfârsit, ca glumele absurde, in ciuda faptului ca sunt considerate mai "elevate", solicita o activitate cerebrala mai mica, in cazul celor mai multi dintre voluntari, decât "glumele directe".

Comparând, altfel spus, "Monty Python" cu serialul "Friends", concluzia e ca "Friends" solicita mai mult creierul. Totusi, o anumita categorie de oameni reactioneaza mai bine la umorul suprarealist. Acestia sunt "cautatorii de experiente", personalitati definite prin dorinta de a experimenta senzatii noi, prin arta, calatorii, muzica sau printr-un stil de viata neconventional.

Articolul a fost publicat cu semnătura lui Catalin Sturza în revista Cultura

Genomul grâului, secvenţiat parţial de cercetătorii britanici

Cercetătorii britanici au anunţat, joi, că au realizat "o schiţă de secvenţiere" a genomului grâului, ceea ce reprezintă o etapă importantă pentru creşterea producţiilor obţinute din această cereală, considerată esenţială pentru alimentaţia mondială, informează AFP.

Secvenţele de genom ce au fost publicate oferă cercetătorilor şi producătorilor acces la 95% din genele plantei de grâu, se afirmă în comunicatul emis de Biotechnology and Biological Sciences Research Council (BBSRC), care a finanţat acest studiu.

"Genomul grâului este de cinci ori mai mare decât genomul uman şi reprezintă o provocare imensă pentru oamenii de ştiinţă. Secvenţele genomului reprezintă o unealtă importantă atât pentru cercetători, cât şi pentru producători", a declarat profesorul Keith Edwards de la Universitatea din Bristol, principalul autor al studiului.

Oamenii de ştiinţă au secvenţiat deja în trecut genomurile altor plante de cultură: orez, soia şi porumb.

Această reuşită a cercetătorilor britanici va putea fi utilizată pentru a identifica mai repede diferenţele dintre două varietăţi de grâu şi pentru a repera anumite caracteristici considerate utile (rezistenţa la secetă, la boli, etc).

Genele astfel identificate vor putea fi utilizate fie de către selecţia asistată, pentru ameliorarea varietăţilor cultivate, fie de către transgeneză, pentru obţinerea unor plante modificate genetic.

Rezultatele acestui studiu finanţat din fonduri publice au fost publicate pentru a permite, totodată, unui număr cât mai mare de cercetători să lucreze într-un domeniu, care ar putea, potrivit autorilor, să îmbunătăţească randamentul şi rezistenţa culturilor de grâu în faţa bolilor, secetei şi a insectelor dăunătoare.

Cercetătorii britanici au lucrat pe varietatea Chinese Spring, considerată "şoarecele de laborator pentru cultura de grâu". Descoperirea lor reprezintă o etapă esenţială pentru secvenţierea completă a genomului grâului.

Două exoplanete orbitând în jurul unei stele asemănătoare Soarelui, descoperite de telescopul Kepler

Astrofizicienii au detectat cu ajutorul telescopului spaţial american Kepler două noi exoplanete, comparabile cu Saturn, şi probabil o a treia planetă, de mărimea Terrei, care orbitează în jurul unei stele îndepărtate, asemănătoare Soarelui din sistemul nostru solar, informează AFP.

Cercetătorii, a căror descoperire a fost publicată în revista Science Express - ediţia online a revistei americane Science -, precizează că aceste două planete gigantice, botezate Kepler-9b şi Kepler-9c, efectuează o rotaţie completă în jurul stelei lor în 19,2 zile, respectiv 38,9 zile.

Viteza lor de rotaţie în jurul astrului nu este însă constantă, ci variază într-un interval de 4-39 minute pentru fiecare rotaţie. Această anomalie se explică, potrivit astronomilor, prin puternicele interacţiuni gravitaţionale dintre cele două planete. O a treia planetă, izolată, ar trece la rândul ei prin faţa aceleiaşi stele, având însă o periodicitate constantă.

Ţinând cont de "semnăturile" lor gravitaţionale, Kepler-9b şi Kepler-9c sunt cele mai masive planete ce orbitează în jurul unei stele, fiind "legate" una de cealaltă prin forţele lor de gravitaţie, a declarat Matthew Holman, astrofizician la Universitatea Harvard din Statele Unite, principalul autor al acestui studiu.

Aceste observaţii şi măsurători le vor oferi astrofizicienilor instrumentele necesare pentru a determina proprietăţile fizice ale celor două planete.

În opinia cercetătorilor, este foarte posibil ca acel sistem solar să conţină o a treia planetă, mai mică, având o mărime comparabilă cu cea a Terrei. Această planetă, a cărei existenţă nu a fost deocamdată confirmată, s-ar afla pe o orbită foarte apropiată de steaua ei, în jurul căreia efectuează o rotaţie completă în 1,6 zile.

Noul sistem solar descoperit de satelitul Kepler se află la peste 2.000 de ani-lumină de Terra, în constelaţia Lirei. Un an-lumină reprezintă echivalentul a 9.460 de miliarde de kilometri.

Lansat în 2009, telescopul Kepler, aflat pe orbită în jurul Soarelui, a fost construit de agenţia spaţială americană NASA cu scopul de a descoperi exoplanete asemănătoare Terrei, orbitând în jurul unor stele din galaxia noastră, Calea Lactee.

Telescopul Kepler va analiza în următorii trei ani spectrul luminos emis de peste 100.000 de stele din constelaţiile Lebăda şi Lira. Graţie unui fotometru performant, telescopul Kepler poate să detecteze schimbarea intensităţii luminoase a unei stele atunci când un obiect de dimensiunea unei planete trece prin faţa ei.

Pe 24 august, astronomii de la Observatorul european austral (ESO) din Chile au anunţat că au descoperit un sistem solar ce conţine cel puţin cinci planete - numărul acestora putând fi chiar de şapte - ce orbitează în jurul unei stele asemănătoare Soarelui nostru. Acesta este sistemul solar ce conţine cel mai mare număr de planete descoperit până în prezent.

Până la ora actuală, astronomii au detectat 16 sisteme solare ce conţin fiecare cel puţin trei planete, inclusiv cea mai recentă descoperire a telescopului Kepler.

Kepler a descoperit primele cinci exoplanete la sfârşitul anului 2009, însă toate cinci sunt mult prea calde pentru a găzdui forme de viaţă.

Dintre cele 420 de exoplanete descoperite din 1995 până în prezent, astrofizicienii nu au identificat deocamdată nicio exoplanetă asemănătoare cu Terra şi care să poată fi locuită.

România Literară şi Revista 22, printre câştigătorii concursului AFCN de proiecte editoriale

România Literară şi Revista 22 se numără printre câştigătorii concursului AFCN de proiecte editoriale, cele două publicaţii obţinând cel mai mare punctaj la categoria Reviste culturale şi urmând să aibă câte şase numere finanţate cu 96.228 de lei, respectiv 33.204 lei, se arată pe site-ul AFCN.

Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) a alocat 1,9 milioane de lei concursului de proiecte editoriale pe 2010, pentru finanţarea revistelor şi publicaţiilor culturale, dar şi editării de carte.

La categoria Reviste culturale, cel mai mare punctaj a fost obţinut, la egalitate, de România Literară şi Revista 22, care vor avea şi cele mai multe numere finanţate din Fondul Cultural Naţional. România literară a obţinut suma de 96.228 de lei, iar Revista 22 - 33.204 lei, fiecare pentru şase numere.

Printre revistele care au mai obţinut finanţare de la AFCN, însă pentru apariţia unui singur număr, se numără Martor, editată de Muzeul Ţăranului Român (45.000 de lei), Arhitectura (40.200 de lei), Idea Magazine (36.886 de lei), Secolul 21 (23.900 de lei) şi Contemporanul (24.918 lei).

În total, a fost repartizată suma de 415.800 de lei unui număr de 21 de reviste.

La categoria Publicaţii culturale au fost finanţate 13 proiecte, cu suma de 245.700 de lei, printre care: Astronomia pentru toţi (Hatline Group SRL - 43.717 lei), Contemporanul. Încurajarea calităţii editoriale, două numere (Asociaţia Contemporanul - 35.600 de lei), Atelier - Suplimentul Cultural al Cotidianului Judeţean Hargita Nepe, 13 numere (Editura Hargita Nepe - 31.183 de lei), Art act magazine (Asociaţia culturală Art Act - 20.000 de lei) şi Contemporary Romanian Prose. Fiction 16 (Editura Polirom - 15.800 de lei).

Din comisia care a evaluat revistele şi publicaţiile culturale înscrise în concurs au făcut parte Alexandra Zbuchea, specialist în marketing cultural şi turism, Szép Iuliu, vicepreşedinte UDMR, departamentul Cultură şi Culte, şi director adjunct al Operei Maghiare din Cluj-Napoca, şi Vida Gabor.

Cea mai mare sumă - 1.133.841,62 de lei - a fost alocată editării de carte, fiind finanţate 33 astfel de proiecte. Printre beneficiari se numără Editura Academiei Române, Editura Ars Docendi - Universitatea din Bucureşti, Asociaţia Contemporanul, Fundaţia Culturală Ideea Europeană, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Presa Universitară Clujeană, fiecare cu mai multe titluri.

Din comisia de evaluare şi selecţie la secţiunea Carte au făcut parte criticul şi istoricul literar Ioana Both, poetul Crişu Dascălu, Alexander Baumgarten, profesor de filosofie, muzicologul Mihai Cosma, Horia Gârbea, secretar al Uniunii Scriitorilor din România şi preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, poeta Laszlo Noemi şi poetul şi traducătorul Szonda Szabolcs.

În total, a fost repartizată cărţilor, revistelor şi publicaţiilor culturale suma de 1.795.341,62 de lei, diferenţa până la 1,9 milioane de lei fiind rezervată pentru soluţionarea contestaţiilor, care pot fi depuse până pe 30 august.

AFCN, o instituţie autonomă aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, a fost înfiinţată în 2005, cu misiunea de a sprijini, prin concursurile de finanţare pe care le organizează, instituţiile şi organizaţiile culturale. AFCN organizează anual două sesiuni de finanţare, prin concurs, a unor proiecte culturale şi, respectiv, editoriale.

Coppola va primi premiul Oscar pentru întreaga carieră

Regizorul american Francis Ford Coppola, de cinci ori laureat cu Oscar, va primi în 2010 încă o dată celebra statuetă, de această dată pentru întreaga carieră, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Academiei de film americane, citaţi de Reuters.

Francis Ford Coppola, în vârstă de 71 de ani, scenaristul şi regizorul filmului "Apocalipsul acum" (1979) şi al thrillerului "Conversaţia" (1974), va primi premiul Irving Thalberg Memorial, ce îi va fi înmânat în luna noiembrie, la Los Angeles, cu ocazia unei gale speciale care precede cu câteva luni ceremonia Oscarurilor, programată pentru februarie 2011.

Premiul Oscar pentru întreaga carieră este acordat "unui producător creativ, a cărui operă reflectă o calitate ridicată şi constantă în domeniul producţiei cinematografice", se precizează în comunicatul emis de Academia de film americană.

Francis Ford Coppola a câştigat primul premiu Oscar în 1970, pentru scenariul original al filmului "Patton", al doilea Oscar fiindu-i acordat în 1972 pentru scenariul adaptat al filmului "Naşul". Celelalte trei premii Oscar le-a câştigat în 1975, pentru "Naşul II" (cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun regizor şi cel mai bun film).

Celebrul cineast american a contribuit la lansarea carierei lui George Lucas, creatorul francizei "Războiul stelelor", producând două dintre primele lungmetraje ale acestuia - "THX 1138" şi "American Graffiti".

Francis Ford Coppola, născut pe 7 aprilie 1939, este un regizor, producător şi scenarist american. În afara pasiunii sale pentru cinematografie, Coppola este proprietarul unei podgorii, editorul unei reviste şi patronul unui hotel. Francis Ford Coppola este tatăl regizorilor Sofia şi Roman Coppola, fratele actriţei Talia Shire şi unchiul actorilor Nicolas Cage şi Jason Schwartzman.

Cele mai recente filme ale sale sunt "Tinereţe fără tinereţe/ Youth Without Youth" şi "Tetro". Pelicula "Tinereţe fără tinereţe" a fost filmată în România şi are la bază o nuvelă de Mircea Eliade, în timp ce pe genericul filmului "Tetro" figurează, pe lângă Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine al peliculei, şi Adriana Rotaru, care este production manager.

Celelalte Oscaruri onorifice din acest an vor fi înmânate regizorului francez Jean-Luc Godard, actorului Eli Wallach şi istoricului de film şi realizatorului de filme documentare Kevin Brownlow.

Talentul şi banii lui Papaiani

Maestrul Sebastian Papaiani considera ca talentul este foarte important pentru un tanar care vrea sa devina actor, iar acest talent ''nu ti-l da nicio scoala din lume, nicio facultate, niciun institut, (...) este ca banul: il ai sau nu''.

El marturiseste, intr-un interviu acordat Agerpres cu ocazia aniversarii zilei de nastere, ca dintre toate rolurile pe care le-a interpretat de-a lungul prodigioasei cariere, cele mai dragi sunt cele din teatru, unde a interpretat personaje pe care le-a iubit pentru ca i-au ''ajuns la suflet''.

Reputatul actor mai vorbeste despre faptul ca actualii directori de teatre nu mai sunt preocupati sa creeze tinere vedete, dar si despre felul in care i-a sporit notorietatea dupa ce a interpretat diferite roluri in mai multe telenovele.

Agerpres: Domnule Sebastian Papaiani, miercuri (25 august) este ziua dumneavoastra, impliniti 74 de ani, cum veti marca acest eveniment?

Sebastian Papaiani: Nu am nimic programat. Vreau sa fac ceva ad-hoc. O sa vedem daca va veni cineva in vizita, pentru ca atunci cand este ziua ta, nu inviti pe nimeni, ci vin sa te vada aceia care te cunosc si care stiu cand e ziua ta de nastere. Nu am ceva programat - sa merg la restaurant, sa suflu in lumanari.

Agerpres: Va doriti sa primiti vreun dar in mod special?

Sebastian Papaiani: Nu de cadouri am nevoie, dar de la sotia mea am primit o camasa, un portmoneu, o pereche de sandale.

Agerpres: Aveti o cariera impresionanta. Exista vreun rol pe care l-ati interpretat de-a lungul timpului care v-a ramas mai aproape de suflet?

Sebastian Papaiani: Sunt toate rolurile acelea dintr-o perioada a filmului naiv - "Balul de sambata seara", "Un suras in plin vara", "Pacala" - partea rurala si comica a filmului romanesc. Tot atunci am mai facut "Rascoala" - dar acesta nu este film comic, este un film despre tragedia poporului roman - sau "1907" - acestea sunt altceva. Comedia s-a bazat pe aceste trei filme, comedia sateasca - cum se numea. Am trecut apoi, cu ajutorul domnului Geo Saizescu la filmul "Asta seara dansam in familie", unde am jucat alaturi de Bibanu', Dem Radulescu, Dumnezeu sa-l ierte!

Am inceput filmarile la seria "B.D.", cu Mircea Dragan, un alt gen de film, cu alte echipe si alti actori. Deci, ca sa ma fixez pe un rol si sa spun ca acela a fost iubirea vietii mele, nu stiu. In teatru am personaje pe care le-am iubit pentru ca mi-au ajuns la suflet. In filme cred ca nu am jucat niciodata ce as fi vrut. Filmul a fost o intamplare si, cand intri din intamplare, dintr-una cazi in alta, tot din intamplare. La noi nu se faceau castinguri cu actori. Il lasai pe actor acolo sa joace, spre exemplu, rolul unui bandit. Cum era banditul: avea un ochi cu aparatoare, avea un deget taiat, o crestatura pe fata. "Cine joaca banditul? Pai asta, ca el are crestatura pe fata". Bine ca am scapat de asemenea stampile. Personajele care le-am facut nu au semanat intre ele, fiecare a avut propriul "buletin de identitate".

Agerpres: In ultimii ani ati jucat in mai multe telenovele. V-a ajutat aparitia pe micul ecran in sporirea notorietatii?

Sebastian Papaiani: Da, sigur ca da. Telenovelele sunt urmarite de majoritatea oamenilor. Ele sunt micile tragedii, micile drame care ne intra in casa si intamplarea face ca ne confruntam si noi cu ele. Fiecare, in casa lui are cate o telenovela de viata, de familie. Nu telenovela m-a facut vedeta, dar m-a facut mai popular.

Agerpres: Ce parere aveti despre tanara generatie de actori cu care ati avut ocazia sa colaborati in ultimul timp?

Sebastian Papaiani: As avea o parere buna, dar saraca tanara generatie nu iese in fata, nu e pusa sa "dea goluri". Ea este tinuta undeva, numai pentru ratingul televiziunii respective, sau pentru teatrul respectiv. Acum, mai nou, teatrele nu mai creaza vedete. Vedeta ar trebui sa fie tot timpul in fata. La noi, dupa doua spectacole, la al treilea face figuratie. Asta este din cauza directorului de teatru, care nu stie sa creeze vedete.

Vedeta trebuie scoasa in fata mult mai mult si sa se scrie despre ea. In cate ziare se scrie despre o vedeta, despre un tanar din teatru? Cand eu am devenit vedeta, o doamna care era cronicar de film si de teatru, se numea Alice Manoiu, a scris despre mine. Prin ea eu am crescut. A scris un articol cu titlul "La nasterea acestui acestui actor au vegheat trei ursitoare", in care spunea ce am facut intr-un film sau altul. Ea m-a creat, fiindca vedetele se creeaza, nu le vezi pe ecran si gata - devin vedete. Cetateanul de rand spune "Imi place" sau "Nu-mi place", dar altcineva scrie despre vedeta, un profesionist si pe urma spectatorul poate spune "Uite, domnule, am fost si l-am vazut, eu nici nu am stiut ca e vedeta" si incepe sa creada in el. Asa cum acum, noi, prin Guvern avem numai ''vedete''. Domnul Boc nu ar fi fost cunoscut in viata lui daca nu ar fi fost ministru si nu ar fi aparut de atatea ori prin mass-media. El ar fi fost un trecator pe un trotuar, atata tot, si el, si toti cei din Guvern.

Agerpres: Foarte multi tineri care au lucrat cu dumneavoastra spun ca aveti un talent pedagogic si o rabdare nemaipomenita, ca au invatat foarte mult de la dumneavoastra.

Sebastian Papaiani: Da, pentru ca imi place sa-i invat, mai ales daca vad ca au talent, pentru ca talentul nu ti-l da nicio scoala din lume, nicio facultate, niciun institut, nu ti-l da nici Mos Craciun, talentul este ca banul: il ai sau nu. Deci, daca vad ca unui tanar ii place sa joace si are talent il ajut.

Agerpres: Daca ar fi sa o luati de la capat, ati alege aceeasi meserie?

Sebastian Papaiani: Cu sufletul da, dar cu mintea mai putin. Am fost prea sarac sa mai doresc inca o data acest lucru, si saracul intotdeauna e umilit si umilitul este considerat prost. Asa i se spune: "Ba, ce prost esti!". Nu mai vreau sa zic buna ziua unui ministru care, de fapt, a fost dulgher. Nu am cum sa-i salut pe astia cu "domnule ministru" sau pe primarii care nu au fost nimic, dar au fost alesi. De cine au fost alesi? De unii ca si ei. Deci, nu as mai vrea, repet, cu sufletul as zice da, dar cu mintea mai putin.

Sebastian Papaiani s-a nascut pe 25 august 1936, la Pitesti, tatal sau fiind de etnie greaca. A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, promotia 1960.

In 1961, si-a facut debutul in productia cinematografica ''Purgatoriul nr. 5'', insa calea spre marea cariera i-a fost deschisa de intalnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit in rolul lui Pacala, in filmul cu acelasi nume (1974). Actor complet, complex si deosebit de talentat, si-a castigat popularitatea si simpatia publicului, prin rolurile de comedie, dar si prin cele in care a abordat si registre mai grave.

Dintre piesele jucate pe scena Teatrului Odeon (fost Giulesti) mentionam: ''Asta seara se joaca fara piesa'' de Luigi Pirandello, in regia lui Alexa Visarion, ''Domnisoara Nastasia'' de Gh. M. Zamfirescu, in regia lui Horea Popescu, ''Livada cu visini'' de Cehov, regia Sorin Militaru, ''Sa nu-ti faci pravalie cu scara'' de Eugen Barbu, regia Sanda Manu si multe altele.

Din bogata filmografie a indragitului actor mentionam: ''Un suras in plina vara'' (1963, regia Geo Saizescu; premiat la Mamaia, in 1964), ''B.D. intra in actiune'' (regia Mircea Dragan, 1970), ''Ciprian Porumbescu'' (regia Gheorghe Vitanidis, 1972), ''Cu mainile curate'' (1972) si ''Ultimul cartus'' (1973), in regia lui Sergiu Nicolaescu, ''stefan cel Mare-Vaslui 1475'' si ''Fratii Jderi'' (regia Mircea Dragan, 1974), ''Roscovanul'' (regia Francisc Munteanu, 1976), ''Toate panzele sus'' (regia Mircea Muresan, 1976) - serial TV; ''Nea Marin Miliardar'' (regia Sergiu Nicolaescu, 1978) ; ''Secretul lui Bahus'' (regia Geo Saizescu, 1983); ''Neinvinsa-i dragostea'' (regia Mihnea Columbeanu, 1993), ''Bani de dus, bani de-ntors'' (regia Al. Tocilescu, 2005), ''Pacala se intoarce'' (regia Geo Saizescu, 2006) si multe altele. A jucat si in telenovelele ''Numai iubirea'' (2004), ''Lacrimi de iubire'' (2005), ''Nimeni nu-i perfect'' (2008).

In seara zilei de 26 februarie 2010, pe scena Teatrului ''Nottara'' din Bucuresti, a avut premiera spectacolului aniversar ''Secta femeilor'', regizat de Toma Enache, un dedicat celor 50 de ani de cariera ai actorului Sebastian Papaiani si in care acesta il interpreteaza pe Socrate. Aplauzele publicului si florile primite au dovedit pe deplin aprecierea si dragostea de care se bucura marele actor.

In prezent locuieste impreuna cu sotia sa Marcela la Gruiu, intr-o casa cu gradina, plina de pomi, flori si animale domestice, pe care a cumparat-o in 2006, dupa ce a vazut si admirat casa si gradina prietenului sau de-o viata, regretatul actor stefan Iordache.

Articol publicat de ZIUA VECHE

Regele Moare la FNT

Producţia internaţională "Regele moare", de Silviu Purcărete, va fi prezentată în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care se desfăşoară la Bucureşti, între 30 octombrie şi 7 noiembrie, informează organizatorii.

Spectacolul semnat de Silviu Purcărete va avea premiera pe 15 septembrie, în cadrul Festivalului Ex Ponto din Slovenia, şi va fi prezentat apoi în cadrul FNT, înainte de a susţine turnee în Franţa, Italia, Muntenegru, Macedonia şi Croaţia. Totodată, cu această nouă producţie va fi inaugurată, în ianuarie 2011, noua clădire a Teatrului Esch din Luxemburg.

Personalitate marcantă a teatrului european, Silviu Purcărete alege să monteze în 2010 "Regele moare", de Eugen Ionescu, alături de o echipă internaţională, după ce, în 2007, a pus în scenă cu succes piesa "Macbett", a aceluiaşi autor, la Royal Shakespeare Company. Coproducţia internaţională este, aşadar, pentru Purcărete un prilej de a se reîntâlni cu Ionescu, dar şi cu compozitorul Vasile Şirli, colaborator apropiat al regizorului, şi cu artişti din Franţa, Slovenia şi Luxemburg.

"Silviu Purcărete atacă această piesă, care până de curând mi se părea că-i este complet străină, iar eu încerc să-i înţeleg motivele. De ce o face acum? Simplă întâmplare? Decizie arbitrară? Înţeleg, după ce am văzut şi revăzut «Faust»-ul lui, operă summum, că aici debutează un nou ciclu, care s-ar putea numi regizorul şi moartea. «Regele moare» se înscrie, pentru Purcărete, regizorul, în filiaţia goethiană. El, epicureanul, sedus până acum de Rabelais, începe să se distanţeze de acesta pentru a-şi pune întrebări tocmai despre cea mai bună cale de a pleca, despre ce implică această plecare şi despre ce păstrează ea din punct de vedere al «teatralităţii».

El, care a pus în scenă «Faust» ca operă testamentară în care destinul protagonistului şi acela al teatrului se confundă cu o strălucire aparte, abordează acum «Regele moare», piesă în care Ionesco, pe un fond de teamă exacerbată, pune în mişcare toate mijloacele teatrale fără nici cea mai mică economie. Fără îndoială, tocmai asta îl atrage pe Purcărete, care, montând «Regele moare», doreşte să se confrunte cu moartea pe fondul încrederii acordate teatrului... iată ce mi se pare că face legătura între marele proiect faustian deja împlinit şi cel ionescian, care urmează", spune eseistul George Banu vorbind despre alegerea regizorului.

Spectacolul "Regele moare" este produs de compania pariziană Les Arts et Mouvant - Cie à l'endroit des mondes allant vers, căreia i s-au alăturat coproducătorii Ex-Ponto Festival Kulturno Drustvo B-51 (Slovenia), Théâtre d'Esch (Luxemburg), National Drama Theater Ljubljana (Slovenia), International Festival Theater MOT (Macedonia), Scène Nationale de Bayonne Sud-Aquitain (Franţa). Producţia a primit sprijin financiar din partea mai multor organizaţii precum Culturesfrance, Ministerul Culturii Republicii Slovene, Primăria Ljubljana, Institutul Francez Charles Nodier, Institutul Cultural Român, prin programul Cantemir, Ambasada Franţei în România, Institutul Francez din Bucureşti, UNITER şi BRD - Groupe Société Générale, principalul partener al reprezentaţiilor de la Bucureşti.

Profitând de prezenţa lui Silviu Purcărete la Bucureşti, organizatorii l-au invitat şi la o întâlnire cu publicul. Astfel, regizorul este prezent în noiembrie şi în cadrul modulului "Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri", la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), unde va avea un dialog cu teoreticianul Octavian Saiu pornind de la spectacolul "Fedra" după Racine şi Euripide, unul dintre succesele Teatrului Naţional din Craiova din 1994.

Cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru include spectacolele "Hey, Girl!", de Romeo Castellucci, "Breaking the Waves (Viaţa binecuvântată a lui Bess)", montat de Radu Nica, după filmul lui Lars Von Trier, la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, "Herr Paul", prezentat de Radu Afrim la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, "20/20", piesă montată de Gianina Cărbunariu la Studio Yorick de la Târgu Mureş, "Odiseea" - spectacol montat de Tim Carroll la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, "Strigăte şi şoapte", de Andrei Şerban (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), "Măsură pentru măsură", de Matthias Langhoff (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), şi un spectacol de Rodrigo Garcia (Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara).

Guvernul modifică legile timbrului cultural, sponsorizării şi DDA şi alocă 1 milion euro revistelor

O echipă interministerială condusă de vicepremierul Marko Bela va modifica legile timbrului cultural, sponsorizării şi drepturilor de autor, iar Guvernul va finanţa cu un milion de euro reviste culturale consacrate, a anunţat miercuri premierul Boc, după discuţii cu membri ai Uniunilor de Creatori.

La întrevederea premierului Emil Boc cu reprezentanţii Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori (ANUC) au mai fost prezenţi vicepremierul Marko Bela şi miniştrii Culturii şi Finanţelor, Kelemen Hunor şi, respectiv, Sebastian Vlădescu. Din partea ANUC au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Academiei, Ionel Haiduc, preşedintele Uniunii Teatrale din România (UNITER), Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor, Adrian Iorgulescu, şi senatorul Radu F. Alexandru.

Premierul Boc a spus că se va întâlni cu reprezentanţii Uniunilor de Creatori cel puţin o dată la trei luni, pentru a face "un inventar al lucrurilor care s-au făcut şi al lucrurilor care urmează să se facă în perioada următoare".

"Această întâlnire şi-a propus, pe de o parte, să dea un semnal foarte clar pentru cei care lucrează în actul de cultură că, deşi suntem într-o perioadă de criză, pentru Guvernul României, actul de cultură are cel puţin aceeaşi importanţă ca şi orice act economic", a spus Boc.

El a precizat că echipa interministerială, coordonată de vicepremierul Marko Bela, va lucra la modificarea Legii timbrului cultural, Legii sponsorizării şi Legii drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, pentru ca astfel actul de cultură să aibă o mult mai bună susţinere, inclusiv din punct de vedere financiar.

Boc a precizat că Guvernul va susţine, în limita a un milion de euro, revistele de cultură consacrate, conform propunerilor Uniunilor de Creatori.

"Am decis, de asemenea, ca, pe baza inventarului pe care reprezentanţii Uniunilor de creaţie îl vor face, să asigurăm o susţinere a revistelor culturale din România, în limita unei sume de bani pe care o vom stabili, sumă care oricum nu va depăşi cel mult un milion de euro pe an, astfel încât reviste de cultură extrem de importante, care s-au consacrat în România şi datorită vremurilor grele în care trăim au dificultăţi de apariţie, să fie susţinute cu sprijinul Guvernului. Un Guvern îşi poate permite să aloce un milion de euro pe an pentru a susţine revistele de cultură din toate domeniile", a afirmat premierul.

Boc a mai spus că Guvernul se va implica pentru susţinerea sediilor artiştilor plastici, pentru că primii evacuaţi sau primii cărora nu li se acordă importanţa cuvenită sunt cei care reprezintă Uniunile de creaţie din domeniu.

"Este un semnal pe care îl dăm către toate administraţiile publice din România că sunt importante zonele comerciale, dar la fel sunt de importante şi zonele culturale, dintr-un oraş sau dintr-o capitală de judeţ sau din capitala ţării", a afirmat primul-ministru.

El a mai spus că în cadrul întâlnirii au fost discutate şi problemele legate de noua modalitate de impozitare a drepturilor de autor.

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcalabu, prezentă la întâlnire, a explicat că persoanele care obţin venituri din activităţi independente, inclusiv drepturi de autor, au obligaţia de a depune câte o declaraţie, o singură dată, la Casa de Pensii, Agenţia pentru Şomaj şi Casa de Asigurări de Sănătate, urmând să depună alte declaraţii dacă veniturile scad sub cinci salarii medii brute.

"Problemele pe care le-am identificat în aceste zile au fost legate de faptul că aceste persoane sunt plimbate de la un ghişeu la altul. Trebuie spus că în toate instituţiile, nu numai în România, declararea se face într-un loc, iar plata se face într-un alt loc, este principiul separării operaţiunilor. În mod normal, în momentul în care se depune, şi declaraţia se depune o singură dată, la cele trei instituţii, pentru a fi luată acea persoană în evidenţă şi introdusă în bazele de date care sunt gestionate la fiecare dintre cele trei instituţii, şi vor plăti în luna următoare. Dacă fac obiectul plăţii lunare, vor fi identificate mult mai uşor pe baza codului numeric personal şi vor avea numai obligaţia de plată", a spus Pârcălabu.

Ea a adăugat că, după ce contribuabilii declară veniturile din activităţi independente, ei nu vor fi obligaţi să completeze alte declaraţii decât dacă veniturile lor scad sub plafonul celor cinci salarii medii brute pe economie.

"Sunt obligaţi să facă corecturile necesare în momentul în care veniturile pe care le-au declarat iniţial, în declaraţia iniţial depusă, suportă modificări. Nu vor face obiectul notificării în situaţia în care acele venituri nu scad sub plafonul dat de nivelul celor cinci salarii medii brute pe economie", a explicat Pârcălabu.

Cutia de conserve împlineşte 200 de ani

Considerată în zilele noastre un obiect banal, cutia de conserve, inventată de un francez şi care sărbătoreşte, miercuri, două secole de existenţă, a revoluţionat modul în care oamenii consumă alimente şi a intrat, totodată, în panteonul artei moderne, informează AFP.

Deşi brevetul i-a fost acordat, pe 25 august 1810, comerciantului britanic Peter Durand, meritul pentru conceperea ei i-a revenit maestrului bucătar francez Nicolas Appert (1749 - 1841), pe care britanicii l-au numit, de altfel, "binefăcătorul omenirii".

Pentru acest francez născut în oraşul Châlons-en-Champagne, preocupat de găsirea unor noi metode de conservare a alimentelor, marina militară a devenit terenul său de testare a procedeului de sterilizare prin tratament termic a hranei.

În acea perioadă, scorbutul (maladie provocată de carenţa de vitamina C, n.r.) făcea adevărate ravagii la bordul navelor, din cauza dificultăţilor de stocare sau aprovizionare cu fructe şi legume proaspete, bogate în vitamina C. Marinarii militari mureau în număr mult mai mare din cauza acestei boli decât din cauza rănilor primite în luptă.

Metoda numită "apertizare", inventată în 1795, cu 60 de ani înainte de pasteurizare, şi pusă în practică în prima fabrică de conserve din lume, fondată de Nicolas Appert în 1802, în apropiere de Paris, a fost imediat adoptată de marinari.

Guvernul francez i-a oferit inventatorului posibilitatea de a alege să primească un brevet sau de a-şi oferi invenţia în beneficiul lumii întregi şi de a primi un premiu din partea lui. Nicolas Appert a ales a doua variantă şi a publicat, în iunie 1810, pe cheltuiala sa, volumul "L'Art de conserver pendant plusieurs années toutes les substances animales et végétales" (Arta de a conserva timp de mai mulţi ani toate substanţele vegetale şi animale).

Metodele sale sunt imediat copiate în Anglia, preparatele fiind "îmbuteliate" în borcane de sticlă, dar şi în cutii din "fier alb", un oţel laminat.

În Statele Unite ale Americii, conservele au fost adoptate imediat de mineri şi vânători. Era mult mai uşor de transportat carnea de vită la conservă, decât de vânat animalul în natură, chiar dacă metalul cutiei trebuia străpuns cu un cuţit.

Abia în 1894 a apărut "cheiţa universală", ce permite rularea capacului conservelor de sardine în jurul unei limbi din metal. În 1967 a apărut inelul metalic fixat pe capacele cutiilor de sucuri şi bere.

Însă "rezistenţa" faţă de această invenţie a provenit nu atât din zona chestiunilor legate de conţinutul acestora, cât din cea a problemelor legate de ambalaj.

În Franţa, o ţară cu o tradiţie culinară impresionantă, soţiile casnice, însărcinate timp de secole cu prepararea meselor zilnice, priveau adeseori cu reticenţă şi întotdeauna cu rea-voinţă folosirea conservelor în locul produselor proaspete.

Timp de multe decenii, a prevalat ideea că supele, cassoulet-ul (tocană de fasole cu carne, n.r.) şi spaghetele à la bolognese, ambalate în cutii de conserve, ce trebuiau doar încălzite înainte de a fi consumate, reprezentau apanajul bărbaţilor celibatari, al asociaţiilor umanitare şi al băncilor alimentare.

Un obstacol a apărut recent, odată cu informaţiile referitoare la toxicitatea bisphenolului A, un compus chimic folosit pentru fabricarea plasticului alimentar şi pentru tratarea interiorului cutiilor de conserve.

Însă, chiar în cazul unor modificări ale procesului de fabricaţie, acest recipient bicentenar pare să aibă un viitor strălucit.

Artistul american Andy Warhol, un renumit exponent al curentului pop-art, a promovat cutia de conserve la rangul unei "legende artistice", cu ajutorul celebrei "Campbell Soup" din anii '60. În schimb, artiştii "compresori" César şi Arman, au celebrat-o prin "bătaie", expunând diverse obiecte confecţionate din cutii de conserve puternic contorsionate.

Viaţa actriţei Vivien Leigh – subiect de scandal

Actriţa Vivien Leigh, considerată de poetul John Betjeman "esenţa femeii britanice" şi a cărei căsătorie cu Laurence Olivier a reprezentat povestea de dragoste ce a încântat Hollywood-ul în anii 1930, ar fi fost în realitate o femeie bisexuală şi adulteră, informează dailymail.co.uk.

Potrivit unei noi biografii, intitulată "Damn You, Scarlett O'Hara", care va fi publicată în Statele Unite ale Americii, actriţa Vivien Leigh, interpreta celebrei Scarlett din filmul "Pe aripile vântului", a avut numeroase aventuri sentimentale, atât cu femei, cât şi cu bărbaţi.

Relaţia ei cu Laurence Olivier era una "promiscuă", ei înşelându-se unul pe celălalt, chiar la câteva luni după ce au devenit amanţi, în 1937, potrivit unor memorii ale actriţei, nepublicate, şi declaraţiilor unor martori.

Potrivit acestei biografii, actriţa britanică ar fi avut cel puţin trei relaţii sexuale cu femei. În plus, volumul descrie apetitul mare al actriţei pentru "golanii de vânzare" - numele sub care erau cunoscuţi bărbaţii care se prostituau la Scotty's, un bordel din Los Angeles ce funcţiona sub acoperirea unei benzinării.

"Se baza pe discreţia profesională a bărbaţilor din această meserie, sperând ca ei să nu se laude că au «servit-o» pe Scarlett O'Hara", a declarat o sursă din editura care va publica acest volum biografic. "Se pare că Vivien Leigh ar fi fost dată afară dintr-un hotel din Italia pentru că aducea în camera ei prea mulţi «băieţi de pe stradă»", a adăugat aceeaşi firmă.

Volumul a fost scris de Darwin Porter, care a cunoscut-o pe actriţa britanică în anii 1960, şi de Roy Moseley, fostul asistent personal al lui Laurence Olivier. Potrivit acestei biografii, Vivien Leigh ar fi întreţinut relaţii sexuale cu actriţa britanică Isabel Jeans şi cu alte două femei şi l-ar fi înşelat pe soţul ei cu doi dintre actorii alături de care a jucat în filme - Marlon Brando şi Rex Harrison.

Vivien Leigh şi Laurence Olivier s-au căsătorit în 1940 şi au divorţat în 1960. Vivien Leigh, despre care s-a afirmat în trecut că a suferit şi de pe urma unor tulburări psihice, a murit în 1967, la vârsta de 53 de ani.

Sursa articolului: revista HISTORIA

Spectacole inutile în teatrul instituţionalizat

De pe 16 şi până pe 31 august, La Motoare pe terasă se desfăşoară Festivalul de Teatru Independent Undercloud, cea de-a doua ediţie. Despre ce înseamnă a face teatru independent in România, despre problemele pe care le presupune organizarea unui astfel de festival şi despre festivalul în sine am stat de vorbă cu regizoarea Chris Simion, directoarea lui Undercloud…

Eşti directoarea Festivalului de Teatru Independent. Cât de greu e să organizezi un astfel de festival într-o perioadă în care cuvântul „criză” e pe buzele tuturor?

Când îmi doresc ceva cu adevărat, îmi iese. Mi-am dorit să continui Undercloud pentru că este o întalnire necesară, mi-am propus să facem ediţia a doua în criză sau în afara ei şi uite ca am reuşit. M-am inspirat din reţeta Festivalului de la Avignon. Am pus la dispoziţie un amfiteatru cu dotări tehnice, cu scenă, sub un nor, în capatul Terasei „La motoare”, spaţiul Teatrului Undercloud pe timp de vară. Avem parteneriate media cu Radio Guerrilla, 24 Fun, am trimis comunicate de presă care au fost preluate de cei care sprijină ceea ce facem, am lipit 2000 de afişe, am împărţit 10.000 de pliante, am atacat tot felul de alte modalităţi de comunicare şi uite ca reuşim să dovedim criza şi, de la o seara la alta, să ne bucurăm de tot mai mulţi spectatori.

De ce aţi ales acest moment, de ce la sfârşit de vară?

Festivalul este o alternativă de vară, o stagiune de vară pentru cei care rămân în Bucureşti şi vor să consume teatru.

Cum s-a născut ideea festivalului?

Un artist are nevoie pe lângă har, talent, capacitatea de a învăţa de la cei din jur etc., de înca două lucruri fundamentale ca să ştie pe unde se află: de competiţie şi de feedback-ul publicului. Ideea festivalului s-a născut din dorinţa de a-mi aduna colegii pe aceeaşi scenă, de a ne bucura împreună, de a ne întâlni printr-un act de creaţie şi de a le transmite asta spectatorilor. Şi cred că ajunge la public, din moment ce sala e plină.

Aţi primit vreun ajutor de undeva sau trupele invitate se sponsorizează singure?

Trupele participante rămân cu toate încasările din bilete, mai puţin impozitul care se duce la stat.

Vorbeşte-mi despre problemele concrete pe care le presupune Festivalul Undercloud.

Îţi doreşti să iasă perfect deşi de la bun început ştii că e imposibil. Apar pe traseu tot felul de necunoscute. Un spectacol nu s-a putut juca pentru că nu au obţinut drepturile de autor, l-am înlocuit în trei zile cu altul, unui actor nu îi dau voie să plece de la filmare, am găsit altă piesa care să se joace, echipa de promovare e formată doar din două persoane care aleargă de dimineaţă până noaptea pentru a strânge public şi ne-ar fi fost de mare ajutor să mai avem oameni… Deci mai mult chestii de organizare, imprevizibile, pe care trebuie să le rezolvăm din mers şi să nu se simtă la public. Probleme mari nu sunt, cel puţin deocamdată.

De ce la Motoare?

Pentru ca este un proiect UNDERCLOUD si pentru ca Teatrul Undercloud funcţioneaza pe Motoare sau în Lăptăria Enache de patru ani şi pentru că este un loc special, cu o energie aparte, un spaţiu pozitiv, deschis.

Cum aţi făcut selecţia pentru acest festival?

Nu există selecţioner. Fiecare teatru şi-a propus spectacolele cu care a vrut să participe. Deci fiecare teatru / companie îşi asumă individual valoarea spectacolelor.

Cărui tip de public vă adresaţi?

Publicul ţintă sunt iubitorii de teatru viu. Nu am făcut o departajare în funcţie de vârstă sau alte criterii. Cei care sunt lipsiţi de prejudecăţi, care nu sunt snobi, care vin într-un spaţiu alternativ să stea pe gradene de lemn fără pluşul din Sala Mare de la Teatrul Naţional şi să vadă spectacole adevărate, manifest, spectacole sincere care transmit pe bune ceva.

Ai lucrat, ca regizoare şi în teatrul instituţionalizat, şi în cel independent. Ce înseamnă a face teatru independent în acest moment? Şi care sunt diferenţele?

În teatrul independent îţi asumi tot. De la producţie, la creaţie, de la eşec, la succes. Dar în acelaşi timp beneficiezi de libertate totală. Teatrul instituţionalizat îţi impune nişte jaloane, nu eşti de capul tău şi depinde cât de bine ştii să te descurci printre ele ca să nu faci compromisuri şi să îţi urmezi sufletul. Teatrul independent însă nu permite orice montare. Din cauza spaţiului în care joci, în primul rând, şi apoi din cauza lipsei de buget. Trebuie să găseşti texte care să se preteze unui astfel de spaţiu (majoritatea teatrelor independente funcţionează în cluburi) şi să ţii cont că niciodată nu o să beneficiezi de bugetul dintr-un teatru instituţionalizat. Pe scurt, cu bani puţini, în spaţii nu tocmai create pentru teatru, trebuie să facem spectacole adevărate, necesare. Şi facem. După părerea mea sunt mult mai multe spectacole inutile în teatrul instituţionalizat, decât în cel independent. Sper cât de curând ca instituţiile abilitate să vadă că teatrul independent este o mişcare vitală pentru cultura contemporană şi să ne sprijine cu spaţii corespunzătoare în care să ne desfăşurăm activitatea la modul cel mai exploziv şi creativ cu putinţă.

Sursa articolului: Revista YORICK

Măsurile referitoare la imigranţi arată ipocrizia ţărilor gazdă

Xenofobia rămâne o forţă semnificativă în democraţiile din întreaga lume, în condiţiile recesiunii economice, dar măsurile împotriva imigranţilor şi etnicilor romi arată şi ipocrizia ţărilor gazdă, comentează The Independent, în ediţia electronică de vineri, 20 august.

Franţa nu este singura care ia măsuri împotriva imigranţilor, constată cotidianul britanic. Şi statul italian a hărţuit şi deportat imigranţi romi, timp de mai mulţi ani. În Statele Unite, este contestată în justiţie o lege aprobată de statul Arizona şi care dă poliţiei dreptul de a cere unor persoane să prezinte acte de identificare, pentru a detecta imigranţi ilegali din Mexic, în condiţiile în care oponenţii acestei legi susţin că ea duce la o profilare rasială.

De asemenea, preocupările legate de situaţia copiilor imigranţilor ilegali din Statele Unite au determinat unele afirmaţii în cercurile republicane privind eliminarea prevederii constituţionale ce acordă cetăţenie persoanelor născute pe teritoriul american. În Australia, cei doi candidaţi la alegeri, premierul Julia Gillard şi Tony Abbott, de la Partidul Liberal, din opoziţie, se întrec în a adopta o linie mai dură faţă de imigranţii ilegali şi solicitanţii de azil, subliniază cotidianul.

Ipocrizia acestor măsuri este foarte mare, comentează The Independent. În Australia, Gillard şi Abbott sunt amândoi imigranţi, premierul fiind născut în Ţara Galilor, în Marea Britanie, iar liderul opoziţiei în Londra. De asemenea, tatăl preşedintelui francez Nicolas Sarkozy a fost un aristocrat ungar care a fugit în Franţa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar această ipocrizie nu se limitează doar la politicieni. Majoritatea statelor avansate din punct de vedere economic - în special Australia şi Statele Unite - au avut de câştigat de pe urma imigranţilor, remarcă The Independent.

"Economia globală rămâne slabă şi xenofobia probabil că va rămâne o forţă semnificativă în statele democratice din întreaga lume. Liderii politici responsabili de pretutindeni trebuie să aibă curajul să le explice cetăţenilor lor că imigranţii nu reprezintă cauza problemelor lor", conchide ziarul britanic.

Politica este o curvă? Dar cei care o slujesc?

O fostă prostituată din Rio de Janeiro, susţinătoare a luptei împotriva SIDA şi a drepturilor celor din industria sexului, candidează la alegerile parlamentare din Brazilia, din luna octombrie, sub sloganul "Puta Deputada", potrivit AFP.

Expresia folosită drept slogan de Gabriela Leite, în vârstă de 59 de ani, candidata verzilor, "Puta Deputada" are semnificaţie dublă, cu sens figurat, înseamnă şi femeie uşoară, dar şi sfântă.

Dacă va ajunge în Camera Deputaţilor a Parlamentului brazilian, ea promite să lupte pentru drepturile femeilor, după ce în 2003 a propus deja un proiect de lege pentru legalizarea prostituţiei.

Răspunzând unui internaut deranjat de candidatura sa, Leite a răspuns, pe Twitter: "De ar fi candidatura mea sfârşitul lumii? Pentru că sunt o curvă? O curvă este în primul rând femeie? Nu ai ştiut?".

Ea are un ONG care se ocupă de prevenirea infectării cu SIDA, dar a lansat şi o marcă de produse vestimentare, "Daspu", care are ca scop lupta împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu la Festivalul de Film din New York

Documentarul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", de Andrei Ujică, va fi proiectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la New York, care se desfăşoară între 24 septembrie şi 10 octombrie, informează variety.com.

Documentarul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, este rezultatul montajului a sute de ore de imagini de arhivă cu dictatorul comunist. Filmului lui Ujică i se adaugă documentare precum "Letters to Elia", de Martin Scorsese şi Kent Jones.

Documentarul lui Andrei Ujică nu este singurul film românesc ce va fi prezentat în festival. Peliculele "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean, şi "Aurora", de Cristi Puiu, vor fi proiectate, în premieră nord-americană, la New York Film Festival.

Cele două pelicule au avut premiera mondială în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes.

Lungmetrajul "Marţi, după Crăciun" spune povestea lui Paul Hanganu (Mimi Brănescu), un bărbat care este căsătorit de zece ani cu Adriana (Mirela Oprişor). Au împreună o fetiţă, o maşină, un apartament şi aparent o relaţie fericită. Paul are şi o relaţie extraconjugală, cu Raluca (Maria Popistaşu), o dentistă de 25 ani. El le iubeşte pe ambele femei, însă, în momentul în care cele două se întâlnesc întâmplător, el trebuie să ia o decizie.

"Aurora" îl prezintă pe Cristi Puiu nu doar în calitate de regizor, ci şi în calitate de actor în rol principal. Puiu îl interpretează pe Viorel, un bărbat divorţat, care, pe fondul unei depresii, recurge la acţiuni extreme. Printre numele din distribuţie se regăsesc Clara Vodă şi Gelu Colceag.