"Nu ai nici un motiv să spui, aşa cum te-ai deprins să faci, că acest înţelept al nostru nu se găseşte niciunde.
Nu ni l-am imaginat noi, ca o fală deşartă a spiritului omenesc, şi nici nu am plăsmuit o imagine măreaţă a unui lucru ireal, ci una pe care o modelăm, am dat-o la iveală, o dăm la iveală – chiar dacă foarte rar şi una singură într-un lung şir de ani.
Căci lucrurile mari şi care depăşesc limita a ceea ce este obişnuit şi comun nu apar des.
Altminteri, însuşi acest M. Cato, de la al cărui nume a şi pornit această discuţie, mă tem că se ridică deasupra modelului nostru.
În cele din urmă, trebuie să fie mai puternic ceea ce vatămă decît ceea ce este vătămat.
Nevrednicia însă nu este mai tare decît virtutea: prin urmare, înţeleptul nu poate fi vătămat. Numai răuvoitorii încearcă să-i nedreptăţească pe cei buni; între cei buni este pace, dar oamenii răi sînt primejdioşi atît pentru cei buni, cît şi între ei. Dacă doar cel slab poate fi vătămat, iar cel rău este mai slab decît cel bun, dacă pentru cei buni nedreptatea nu poate veni decît din partea unuia neasemănător lor – atunci nedreptatea nu îl poate atinge pe înţelept. Căci nici nu mai e nevoie să ţi se amintească aceasta: singurul om bun este înţeleptul. „Dacă Socrate,” spune cineva, „a fost condamnat pe nedrept, înseamnă că a suferit o nedreptate.”
În acest moment, trebuie să înţelegem cum se poate întîmpla ca vreunul să îmi facă o nedreptate, iar eu să nu o sufăr: la fel ca în cazul în care cineva mi-ar aduce în casa din oraş un lucru pe care mi l-a furat din casa de la ţară, acela a săvîrşit un furt, dar eu nu am pierdut nimic.
Este posibil ca cineva să devină un răufăcător, în ciuda faptului că nu a făcut nimic rău: dacă cineva se culcă cu soţia sa ca şi cum ar fi soţia altuia, va fi vinovat de adulter, chiar dacă ea ar putea să nu fie o adulteră.
Dacă cineva mi-a dat otravă, dar aceasta, amestecată cu mîncarea, şi-a pierdut efectul, cel care mi-a dat otrava, s-a făcut răspunzător de o crimă, chiar dacă nu a făcut rău. Nu este mai puţin tîlhar cel a cărui armă şi-a ratat ţinta pentru că i-a stat în cale îmbrăcămintea.
Toate crimele, cel puţin în ceea ce priveşte vinovăţia, sînt împlinite încă dinainte ca fapta să fie dusă la capăt.
Unele lucruri sînt de un asemenea tip şi sînt astfel îmbinate între ele, încît unul nu poate exista fără celălalt. Mă voi strădui să lămuresc ceea ce spun.
Îmi pot mişca picioarele, fără să alerg, dar nu pot să alerg, fără să-mi mişc picioarele; pot să nu înot, deşi mă aflu în apă; dacă înot, în schimb, nu pot să nu mă aflu în apă.
Din această categorie face parte şi ceea ce tratăm noi aici: dacă cineva suferă o nedreptate, e obligatoriu ca ea să fi fost săvîrşită; dacă a fost săvîrşită, nu este obligatoriu ca eu să o fi suferit.
Căci pot interveni multe care să înlăture nedreptatea. Aşa cum, de pildă, există o şansă ca mîna îndreptată împotriva cuiva să cadă, iar suliţele azvîrlite să fie abătute, la fel este posibil ca un act de nedreptate să fie oprit de vreo circumstanţă şi întrerupt în mijlocul desfăşurării sale, astfel încît nedreptatea să fie săvîrşită, dar să nu fie suferită.
Ramîi cu bine,
Seneca "
