Informații interesante

Festivalul Internaţional "Seri cu orgă la Sala Radio" se va desfăşura în perioada 1 - 11 octombrie, la sala de concerte "Mihail Jora" din Bucureşti, şi va cuprinde nouă concerte şi recitaluri susţinute de solişti de talie internaţională pe cea mai mare orgă din România, informează Radioul Public.

Orga Sălii Radio - cea mai mare din România (7.420 de tuburi) - va fi vedeta primei ediţii a acestui festival, organizat de Direcţia Orchestrelor şi Corurilor.

În cadrul festivalului, artiştii români şi internaţionali vor cânta exclusiv pe impresionantul instrument al Sălii Radio.

Evenimentul va cuprinde nouă concerte şi recitaluri susţinute de solişti de talie internaţională, printre care Ilse Maria Reich şi Martin Schmeding (Germania), Andrzej Chorosinski (Polonia), Hana Bartosova (Cehia), Ursula Philippi, Olga Babadjian, Marcel Costea şi Dan Racoveanu (România).

Festivalul internaţional "Seri cu orgă la Sala Radio" va debuta pe 1 octombrie - Ziua Internaţională a Muzicii -, la ora 19.00, cu "Misa de orgă" de J. S. Bach, în interpretarea renumitei soliste Ilsa Maria Reich, urmată de recitalul lui Marcel Costea, de la ora 21.00.

Originară din Sibiu, Ilse Maria Reich a studiat orga la Praga, cu Jiri Rheinberger, la Essen, cu Gisbert Schneider, şi la "Hochschule für Musik und Theater" din Hanovra, cu Ulrich Bremsteller. Afirmată ca o valoroasă organistă în România, cu participări la festivaluri internaţionale, ea s-a impus - după emigrare în 1988 - şi în Germania, datorită vocaţiei sale autentice.

În 1990, ea a înfiinţat la Rottenburg o şcoala de muzică - care are astăzi 500 de elevi -, pe care a condus-o timp de 18 de ani. Ca dirijor de cor şi de orchestră a mers în turnee cu ansamblurile şcolii în Africa de Sud, Italia, România, Cehia şi China. Pe parcursul mai multor ani, Ilse Maria Reich a pregătit şi a făcut posibilă colaborarea dintre corul şcolii "Chorgemeinschaft der Städtischen Musikschule" şi Orchestra de Camera Radio în cadrul mai multor concerte vocal-simfonice.

Sala de concerte "Mihail Jora" din Bucureşti are cea mai bună acustică dintre toate sălile de concerte simfonice româneşti şi adăposteşte una dintre cele mai mari orgi din Europa. Ambele au fost renovate, pentru prima oară după 50 de ani, în vara anului 2009, în pauza dintre stagiuni. Orga Sălii Radio a fost inaugurată, în data de 16 martie 2010, printr-un concert susţinut de Jennifer Bate în sala "Mihail Jora".

Biletele pentru festival vor putea fi achiziţionate de la casa de bilete a Sălii Radio şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online, de pe www.eventim.ro.

Coproducătorul evenimentului este TVR Cultural, iar parteneri sunt Fundaţia Vodafone România, Centrul Ceh, Institutul Polonez Bucureşti şi Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.

Zeci de piese vor fi prezentate în cadrul Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea

Zeci de piese de teatru vor fi prezentate în cadrul Festivalului de Teatru Scurt care se va desfăşura, în perioada 25 septembrie - 2 octombrie, la Oradea, acestea urmând să fie jucate pe străzi, în pub-uri sau chiar în autobuze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Daniel Vulcu, directorul artistic al Teatrului de Stat Oradea şi totodată directorul Festivalului de Teatru Scurt 2010 (FTS), a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că sâmbătă va debuta cea de-a 16-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, care se va desfăşura în cadrul festivalului Toamna Orădeană.

"Am reuşit să convingem autorităţile că este foarte bine să organizăm acest Festival de Teatru Scurt, chiar pe vreme de criză. O premieră este faptul că am reuşit nu doar să convingem autorităţile, ci şi sponsorii să vină", a spus Vulcu.

La rândul său, criticul Mircea Morariu, selecţionerul unic al FTS, care îşi va lansa în cadrul festivalului şi cartea "2009, un an teatral aşa cum l-am văzut", a afirmat că a inclus în program atât piese jucate în anul 2009, cât şi în 2010.

"Veţi vedea 28 de spectacole, din cele care reprezintă selecţia oficială şi pentru care îmi asum într-o măsură răspunderea", a afirmat Morariu.

Acesta a subliniat că programul va fi unul diversificat, cu piese de succes.

"Am dorit să demonstrăm că teatrul este viu, în pofida situaţiei de criză, şi că se produc în continuare spectacole importante", a subliniat acesta.

Morariu a precizat că ediţia de anul acesta aduce în faţa orădenilor actori consacraţi şi îndrăgiţi precum Mircea Diaconu sau Alexandru Repan, dar şi trupe de teatru renumite sau mai puţin cunoscute, din toată ţara. Printre alţii, vor sosi la Oradea Teatrul Nottara şi Teatrul de Comedie din Bucureşti.

În plus, piesele se vor juca în locuri neconvenţionale: pe stradă, în pub-uri ori chiar în autobuze.

Evenimentul va cuprinde şi concerte, lansări de carte, prezentări de modă sau recitaluri de muzică şi poezie.

"Pentru prima oară, Festivalul Teatrului Scurt va avea un film, realizat de TVR", a afirmat Morariu.

Alin Mihon, directorul executiv al Agenţiei Manifest, care s-a implicat în promovarea evenimentului, a declarat, la rândul său, că o altă premieră pentru Oradea va fi faptul că sub Pasajul Vulturul Negru din municipiu vor avea loc un carnaval, o paradă de costume de teatru, dar şi ateliere interactive şi expoziţii de obiecte hand made.

Tot pentru prima oară în oraşul de pe Criş un operator de telefonie mobilă va comunica utilizatorilor săi programul FTS prin SMS.

Pe de altă parte, viceprimarul Gheorghe Carp a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că la ediţia următoare Primăria Oradea va sprijini ideea directorului festivalului Daniel Vulcu de a face din FTS un festival internaţional.

"În bugetul pentru anul viitor vom încerca să cuprindem bani pentru ca acest festival să devină internaţional", a declarat Carp.

Festivalul de Teatru Scurt este singurul festival dedicat piesei într-un act din România, fiind o manifestare culturală care a debutat în 1976.

Anul acesta, deschiderea oficială va avea loc în 25 septembrie, de la ora 18.00, la Sala Studio, cu piesa "Girodina", susţinută de actorii Teatrului de Stat Oradea.

Herta Müller: Reacţia mea la statutul de informator al lui Pastior - întâi spaimă, apoi compasiune

Herta Müller a declarat, într-un interviu recent acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), că, după ce a aflat de statutul de informator al lui Oskar Pastior, a avut iniţial o reacţie de spaimă - "era ca o palmă şi o furie" -, apoi de compasiune, care s-a transformat ulterior în tristeţe.

Potrivit unei dezvăluiri din presa germană, poetul Oskar Pastior - a cărui detenţie de cinci ani într-un lagăr sovietic din anii '50 constituie subiectul celui mai recent roman ("Leagănul respiraţiei", tradus de curând la Editura Humanitas Fiction) al laureatei premiului Nobel Herta Müller - a fost informator al Securităţii între 1961 şi 1968, anul în care a cerut azil politic în Republica Federală Germană.

După cum rezultă din dosarul cercetat recent la CNSAS, la întoarcerea sa din lagăr, Pastior a fost pus sub urmărire de Securitate şi, fiind ameninţat cu închisoarea pentru homosexualitate şi pentru "poezii antisovietice", a ajuns să semneze un angajament ca informator, sub numele "Otto Stein". Cu toate acestea, deocamdată cel puţin, în dosar, în afara angajamentului, nu s-a găsit nici o notă informativă semnată de poetul german născut în România.

Interviul scriitoarei Herta Müller a apărut în ediţia din 18 septembrie a publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung şi a fost tradus în limba română de Alexandru Al. Şahighian.

Întrebată de FAZ când a aflat că Oskar Pastior a lucrat pentru Securitate şi care a fost reacţia sa, Herta Müller a răspuns: "Atunci când după moartea lui Oskar Pastior s-a făcut ordine în locuinţa lui, printre nenumărate hârtii s-au găsit şi câteva notiţe: că la venirea lui aici, în 1968, li s-a destăinuit fără rezerve autorităţilor germane. «Am făcut tabula rasa», scrie el. Mi-am zis încă de-atunci c-o fi avut ceva de destăinuit. Conţinutul era enigmatic. În urmă cu câteva săptămâni am aflat apoi de la Stefan Sienerth, un istoric din München, originar şi el din Transilvania, despre informatorul Oskar Pastior. Descoperise dosarul lui. Drept care Fundaţia Oskar Pastior a decis să clarifice lucrurile. Ernest Wichner s-a dus la Bucureşti la CNSAS pentru a citi dosarul".

"Prima mea reacţie a fost spaima. Era o palmă, şi furie. Pe măsură ce Sienerth, iar acum Ernest Wichner îmi relatau cu precizie crescândă detaliile, mă treceau toţi fiorii", a povestit Herta Müller. "Dosarul e un tablou sumbru al anilor '50 şi '60. Închisorile erau ticsite. Reîntors din lagăr, Pastior muncea într-o fabrică de lăzi, acolo fusese salahor, acum putea în sfârşit să urmeze facultatea la Bucureşti. Voia să se reîntoarcă la normalitate, să-şi ia - cu o îndărătnicie istovită, de neclintit - viaţa în propriile mâini. Dar din nou viaţa i-a fost confiscată. Dosarul arată cum îl pândeau de pretutindeni. Mai mulţi profesori de la facultate îl iscodesc şi ei. Strădaniile principalului său urmăritor vor culmina cu un denunţ. Rapoartele acestuia sunt atât de infame că te-nfiori. Era homosexual, ca Pastior. Te-ntrebi dacă nu cumva e vorba de o răzbunare din motive personale", a continuat scriitoarea.

"După ce-a supravieţuit lagărului de muncă, Pastior a ajuns duşman al statului fiindcă cei cinci ani de chin l-au făcut să scrie vreo şapte poezii despre cele pătimite acolo - avea o mare nevoie lăuntrică să le scrie. Aceste poezii despre lagăr au fost laţul în care l-au prins: «antisovietice» - atât şi era de-ajuns. Pentru a scăpa de arestare, Pastior a semnat angajamentul de informator. Reîntors din lagăr, nu a ajuns să fie un om liber, ci pradă", a declarat Herta Müller.

"A doua mea reacţie la informatorul Pastior a fost de compasiune. Şi cu cât sucesc mai mult detaliile pe-o parte şi pe alta, cu-atât mai mult ea se transformă în tristeţe", a mărturisit Muller.

De asemenea, scriitoarea spune că Pastior nu i-a spus niciodată că ar fi colaborat cu Securitatea, nici măcar în timpul lucrului împreună pentru cartea "Leagănul respiraţiei". "Mi-a spus că, după întoarcerea acasă din lagăr şi în toţi anii de după aceea, a trăit zi de zi ca un om hăituit, de frică să nu-l aresteze ca homosexual. Mereu erau prinşi homosexuali pe care el îi ştia. Asta mi-a spus-o deseori. Dar niciodată că din cauza unor poezii despre lagăr ajunsese să fie luat la ochi. Nu vorbeam decât despre miile de amănunte ale vieţii cotidiene din lagăr. Şi asta într-adevăr era mai mult decât de-ajuns. Era atât de istovitor pentru el, încât deseori îmi făceam griji că nu va reuşi să reziste acestei precizii pe care el însuşi şi-o impunea. Dar amintirile erau pentru el o necesitate - precizia aproape monstruoasă a imaginilor din lagăr îi bântuia creierul de şaizeci de ani. Acum putea, în sfârşit, mărturisi că lagărul încă i se mai zvârcoleşte în cap. Într-atât de mult îşi dorea ca această ticăloşenie să fie odată descrisă", spune Herta Muller.

Scriitoarea mai spune că îi reproşează lui Pastior faptul că nu i-a spus de acest angajament: "Ar fi trebuit s-o spună. Nu i-au lipsit ocaziile de a o face, au existat tot timpul, de fiecare dată. Tăcerea lui a fost pesemne o decizie limpede. Şi cred că această decizie era de un ordin general şi că data cu mult dinaintea prieteniei noastre. Iar lucrurile cu pricina n-aveau nimic de-a face cu mine şi cu perioada trăită de mine în România: eram un copil de şapte ani atunci când Pastior a devenit informator. Cine ştie, poate că la oribila enormitate a lagărului n-a vrut s-o mai adauge şi pe cealaltă".

"Când judecăm ce a făcut Oskar Pastior, e important să ştim că la imigrarea lui în Germania li s-a destăinuit autorităţilor. A trebuit să se elibereze de această povară distructivă ca să poată respira liber, ca să-şi găsească un nou început. L-a silit s-o facă scârba pe care-o resimţea. Dar e foarte probabil că majoritatea informatorilor n-au făcut aşa ceva la venirea lor în Germania, ba unii din ei, ajunşi în Vest, chiar au continuat să fie în «serviciu comandat». Poate că spovedania lui Pastior a fost una de conformitate administrativă, dar e absolut cert că toate astea l-au chinuit neîncetat. Iar pe femeia care fusese arestată - doar aparent, cum reiese azi din dosar, din cauza poeziilor lui Pastior despre lagăr -, pe această femeie Oskar Pastior a căutat-o şi vizitat-o în Germania imediat după sosirea lui aici şi a vorbit cu ea despre cele întâmplate. Una din notiţele lui o consemnează. Şi la fel cu spovedania lui administrativă, acest fapt este şi el important în felul cum îl judecăm pe informatorul Pastior. Perfidia cu care l-au lăsat să creadă toată viaţa că poeziile lui despre lagăr ar fi dus la arestarea femeii – această perfidie e de-a dreptul diabolică. E limpede că un om ca Pastior n-a putut niciodată să se debaraseze de aşa ceva! Sunt sigură că el şi-a dus absolut singur toată povara şi că n-a vorbit cu nimeni despre asta", mai spune scriitoarea.

De asemenea, Herta Müller spune că Pastior nu era, din punctul său de vedere, "un turnător zelos", fiind omul "cel mai scrupulos" pe care îl cunoaşte. "Nu mi-l pot închipui pe Pastior ca pe un turnător zelos - pentru el asta era calvar curat. Este omul cel mai scrupulos pe care-l cunosc. Era prea scrupulos să spună că vinovăţia lui era moderată şi avea prea puţine motive să spună că era grea. Asta explică poate şi tăcerea lui", spune scriitoarea.

Întrebată dacă ea crede că faptul că s-a aflat de activitatea lui de informator va modifica perspectiva asupra operei sale literare, Herta Muller spune: "Îmi spunea că în lagăr limba pe care-o vorbea i s-a sfărâmat. Ei da, acum ştiu că limba lui Pastior s-a sfărâmat nu doar o dată, ci şi o a doua oară. Simţi din textele lui cum existenţa e pusă la strâmtoare. Şi-a recuperat eul propriu travestind şi dezgolind cuvintele. Vulnerabilitatea umorului lui Pastior, amuzamentul cu gustul amărăciunii - acum ştiu că la cântarul lor trag două greutăţi".

Totodată, Muller spune că tot ce a aflat acum despre Oskar Pastior îi "întregeşte" imaginea despre omul Oskar Pastior. "Pe informatorul Oskar Pastior îl judec după aceleaşi criterii ca şi pe ceilalţi informatori din dosarul meu. Numai că ajung la un alt rezultat. Dacă ar mai trăi Pastior, de câte ori m-aş duce la el, aş insista de fiecare dată să-şi citească dosarul şi să scrie el însuşi despre asta. Dar de fiecare dată aş face-o strângându-l în braţe", concluzionează Herta Müller.

Scriitoarea Herta Müller va veni la Bucureşti pe 27 şi 28 septembrie, când Humanitas va lansa o serie de autor care îi este dedicată, în cadrul unei ample campanii ce marchează 20 de ani de la fondarea editurii.

Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, la Niţchidorf, lângă Timişoara. De la data stabilirii ei în Germania, Müller a fost distinsă cu numeroase şi importante premii germane şi internaţionale. Printre acestea se numără premiile Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) şi Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) şi IMPAC Dublin Literary Award (1998). Scriitoarea este membră a Academiei Germane pentru Limbă şi Poezie (din 1995) şi, de-a lungul anilor, a fost nominalizată de trei ori la Premiul Nobel pentru Literatură, premiu care i-a fost decernat în 2009, pentru "densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor". Printre romanele publicate de Herta Müller se numără"Regele se-nclină şi ucide", "Animalul inimii", "Este sau nu este Ion", "Children of Ceauşescu", "The Passport", "Nadirs" şi altele.

Oskar Pastior, câştigător al prestigiosului premiu literar german Georg-Büchner, în 2005, a murit în 2006, la vârsta de 78 de ani. Născut în 1927, în comunitatea germană din România, Pastior a fost deportat în 1945 în Uniunea Sovietică la muncă forţată. A revenit în România în 1949, unde a făcut studii de germană. A profitat de o vacanţă la Viena, în 1968, pentru a fugi definitiv în Vest. Reprezentant al liricii la frontiera absurdului, Pastior a fost influenţat de poezia fonică a dadaiştilor, de teoriile matematice ale lui Oulipo şi de literatura născută din constrângeri. Traducător al lui Tristan Tzara, Pastior este autorul operei experimentale inspirate din dadaism "Lautmalereien".

O moarte politizată

Dupa ce guvernul Boc a aruncat (şi) breasla actorilor în mocirla unei sărăcii fără precedent, tupeul celor din cabinetul Pinguin nu cunoaşte margini sau ruşine.

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, îşi exprimă regretul faţă de decesul actorului Horia Şerbănescu, subliniind faptul că artistul a fost "o figură emblematică a teatrului românesc de revistă", care i-a făcut pe oameni să zâmbească şi "le-a mângâiat sufletele".

"Am primit cu o mare tristeţe vestea dispariţiei dintre noi a lui Horia Şerbănescu. Şi este, parcă, o tristeţe mai amară când ne gândim că, timp de peste şase decenii, Horia Şerbănescu a înveselit, cred, milioane de oameni. Şi a făcut-o în vremuri în care râsul era, din principiu, considerat subversiv. Horia Şerbănescu a fost o figură emblematică a teatrului românesc de revistă, a jucat, cu succes, şi teatru clasic, a avut interpretări memorabile în film şi la televiziune. Aş dori, însă, să subliniez prezenţa sa, în întreaga sa carieră, duminică de duminică, la emisiunile radioului naţional. Timbrul inconfundabil al vocii sale şi umorul de o factură deosebită se asociază şi azi, în memoria multor generaţii, cu după amiezile duminicale petrecute în familie, în jurul aparatului de radio.

I-a făcut pe oameni să zâmbească, le-a descreţit frunţile, le-a mângâiat sufletele… Este opera de o viaţă a lui Horia Şerbănescu! Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se indică în comunicatul remis MEDIAFAX de Kelemen Hunor.

Actorul Horia Şerbănescu a murit duminică, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la vârsta de 86 de ani, în urma unei lungi suferinţe provocate de o boală cronică, în stadiu terminal.

Horia Şerbănescu va fi înmormântat marţi, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu din Capitală.

Horia Şerbănescu (16 martie 1924 - 19 septembrie 2010) a fost un popular actor bucureştean, activând atât pe scena teatrului de revistă şi de comedie, cât şi în televiziune. El a deţinut, de asemenea, câteva roluri în filme.

Şerbănescu a debutat pe scenă la vârsta de 5 ani, în 1929, în rolul regelui Mihai din spectacolul "Miss Revista". Atunci a fost descoperit pe scena de la Cărăbuş de regizorul Paul Gusti, care l-a adus la Teatrul Național în rolul Statu Palmă Barbă Cot din "Rodia de Aur", spectacolul fiind primul de acest gen transmis la Radiodifuziunea Română. Astfel, Horia Şerbănescu a devenit cel mai vechi colaborator al Radioului Public.

Horia Şerbănescu a jucat pe scena Teatrului din Sărindar, condus de Tudor Muşatescu, şi pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea, ulterior transferându-se la Teatrul Victoria. A cunoscut primul mare succes la Grădina Volta Buzeşti, cu rolul din spectacolul "Profesorul de franceză", de Tudor Muşatescu.

A format cupluri artistice cu Emil Popescu, dar şi cu Radu Zaharescu, alături de care a cunoscut succesul în teatrul de revistă, la "Cărăbuşul" lui Constantin Tănase. Tot alături de Radu Zaharescu a format unul dintre cuplurile artistice cele mai cerute în momentele difuzate de Televiziunea Română.

A jucat în filme de televiziune precum "Directorul nostru" (1955), "Telegrame" (1959), "Politică şi delicatese" (1963) sau "Mofturi 1900" (1964). În teatru a deţinut roluri în spectacole precum "Pe aripile Revistei", "Trei Căluşari", "Vitamina M... Muzica!", "Horia şi Radu îşi asumă riscul", "Cu muzica e... de glumit!", "Carnaval la Tănase", "Nepotul domnului prefect".

Proiectele care vor reprezenta România la Bienala de la Veneţia 2011, finanţate cu 740.000 de lei

Proiectele care vor reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneţia din 2011, urmând a fi expuse în Pavilionul naţional şi la Institutul Român de Cultură din Veneţia, vor fi finanţate cu o sumă totală estimativă de 740.000 de lei, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Institutul Cultural Român (ICR) lansează Concursul pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România, în categoria Partecipazioni Nazionali, la cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, desfăşurată în perioada 4 iunie - 27 noiembrie 2011. Proiectele câştigătoare vor fi anunţate pe 10 decembrie 2010, urmând să fie prezentate la bienală în două spaţii expoziţionale: Pavilionul României din Giardini di Castello şi Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) de la Veneţia.

MCPN va asigura finanţarea expoziţiei din Pavilionul naţional din Giardini di Castello, luând ca reper suma de 600.000 de lei alocată în anul 2009 proiectului ce a reprezentat România la cea de-a 53-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, cu menţiunea că această sumă poate fi diminuată sau majorată în funcţie de bugetul alocat Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru anul 2011.

Institutul Cultural Român va asigura finanţarea expoziţiei din Noua Galerie a IRCCU, având prevăzută o sumă maximă de 140.000 de lei.

Totodată, ICR (prin Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia) va asigura, din bugetul propriu, finanţarea tipăririi catalogului participării României la eveniment, sub forma unui număr special al publicaţiei Quaderni della Casa Romena di Venezia.

Concursul se adresează autorilor individuali şi asociaţiilor/ organizaţiilor nonguvernamentale de profil, care pot propune proiecte atât pentru Pavilionul României din Giardini di Castello, cât şi pentru Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Termenul limită de înscriere este 3 decembrie, ora 14.00.

Din comisia de jurizare vor face parte: un comisar numit de MCPN, un vicecomisar numit de MAE şi ICR, curatorul unei ediţii anterioare, doi specialişti internaţionali numiţi de ICR şi doi specialişti români numiţi de MCPN. Comisarul şi vicecomisarul vor puncta doar fezabilitatea proiectelor.

Echipele câştigătoare vor fi responsabile de obţinerea cofinanţărilor, în cazul în care bugetul proiectului depăşeşte sumele alocate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (pentru expoziţia din Pavilionul naţional din Giardini di Castello) şi, respectiv, Institutul Cultural Român (pentru expoziţia din Noua Galerie a IRCCU).

Curatoarea ediţiei din 2011 a Bienalei de Artă de la Veneţia este Bice Curiger, istoric şi critic de artă şi curatoarea muzeului de artă contemporană Zurich Kunsthaus din 1993. Tema acestei ediţii urmează să fie comunicată pe site-ul oficial, www.labiennale.org.

Anul trecut, România a fost reprezentată la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia de proiectul "Seducţia Intervalului", semnat de artiştii Ştefan Constantinescu, Andrea Faciu şi Ciprian Mureşan şi de curatoarea Alina Şerban. Tema celei de-a 53-a ediţii a Bienalei de Artă de la Veneţia, aleasă de curatorul acesteia, Daniel Birnbaum din Germania, a fost "Making Worlds".

Despre cronicari sau critici?

Am citit un interviu cu Dragoş Buhagiar despre teatru şi lumea lui. Dacă nu ştiaţi, pe maestrul Buhagiar, nu îl dau pe spate criticii de teatru. Reproduc aici un fragment din interviul cu pricina pornind de la întrebarea "cât contează sau vă influenţează în vreun fel reacţiile publicului de specialitate, ale criticilor?"

Vă mărturisesc că nu. Nu o spun cu bucurie şi nici cu infatuare. Nu, pentru că aprecierile sunt superficiale. Când o să văd o analiză cu referinţe, chiar şi cu interpretările personale, n-o să am nici o problemă. S-a mai întâmplat, mai sunt vreo două persoane, aşa, care mai scriu câte ceva… Eu vreau să văd că plasează spectacolul din punct de vedere plastic, pentru că noi nu lucrăm aşa, pe cer, ci ne raportăm la un curent artistic, la un fenomen plastic, la ceva. Fiecare spectacol e o temă de culoare, de proporţii. Când o să văd analizate lucrurile, şi nu aprecieri de genul "această idee a avut-o regizorul şi n-a avut-o scenograful", "e o idee bună", "e o idee proastă", "excelent decorul"…

Ceea ce nu înseamnă că impresiile trebuie să fie neapărat pozitive. Ele pot fi şi negative, dar trebuie judecate strict în funcţie de o anumită structură, de un anumit spaţiu, nu pe găşti. Teatrul românesc, la ora asta, e format din găşti. Sunt regizori în jurul cărora gravitează omuleţi, ca la constelaţii, pentru că le e uşor să se ia după trei steluţe ofilite. După părerea mea, persoanele specializate în critică trebuie să fie, la rândul lor personalităţi cu puncte de vedere, independente – ştiu că sună ideal – şi să aibă, ca şi creatorii, demnitate, să-şi asume nişte afirmaţii.

La un moment dat am vrut să-mi pun la bătaie nişte spectacole, unele pe care le consider foarte proaste, altele mediocre şi câteva bune. Am făcut multe mediocre şi puţine foarte proaste sau foarte bune, să zicem. Am vrut să fac un fel de workshop în care să le discutăm, să învăţăm să analizăm un spectacol eu şi ceilalţi.

Am făcut propunerea Senatului UNITER, le-a sunat foarte bine, inclusiv cronicarilor din Senat, şi poate o să găsim ceva bănuţi şi un spaţiu pentru aşa ceva.

Să revenim. A existat, de exemplu, un comentariu care susţinea că scenografia mea pentru "Toţi fiii mei" de la Naţionalul bucureştean este ca cea pe care a făcut-o Liviu Ciulei în spectacolul lui după aceeaşi piesă. Or, nu e deloc aşa. Primul lucru pe care-l face scenograful este să citească textul. Iar la Arthur Miller nu prea poţi face metamorfoze. E un autor care te obligă. Dacă spune se întâmplă "în spatele unei case", tu trebuie să faci o casă. Dar pădurea din Ostrovski sau alte păsărele nu poţi să faci. E drept, începi să te gândeşti la personaje, la cum erau şi la ce-ar fi putut avea, la cum putea să arate chestia. Eu am adus piscina pustie, care ar fi putut să însemne ceva. E doar un exemplu. Astfel de aprecieri "subţirele" sunt foarte uşor de demontat.

Aşadar, n-am cum să fiu influenţat, pentru că discuţiile sunt mult sub ştacheta pe care mi-am fixat-o eu. Chiar dacă nu-mi iese ceva, ştacheta e tot acolo. Cred că oamenii de teatru ar trebui să studieze istoria arhitecturii, istoria artei, istoria costumului. Sunt obligatorii, măcar la un master. Altfel, nu putem vorbi. Noi, scenografii, ne asumăm nişte zone. Eu fac istoria artei din clasa a V-a. Îmi asum filiaţii şi afinităţi în ce fac, nu pornesc de la zero, ci de la o încărcătură.

Nici cu actorii nu e mai bine..

Eu mă simt liber şi iubit. Nu oriunde, e drept. Dacă mă duc la Bucureşti, se vor uita toţi suspect la mine şi se vor întreba "Ce-o mai fi vrând şi ăsta? Ce-o mai face?" Sau: "Aoleu! Ne cheamă la repetiţie! Nu ne putem duce la telenovelă. Ce ne facem?". Ce să vă spun? Că au fost cazuri în care mă rugam de actori să vină la probe? Să fim serioşi! E un tip de efort pe care nu mai sunt de acord să-l fac. Mai bine îmi iau cotiga după mine şi mă duc în oraşele unde se face teatru, ceea nu înseamnă că nu voi mai lucra în Bucureşti. În ianuarie-februarie o să lucrez cu Horaţiu, la Teatrul Metropolis, în condiţii contractuale. Metropolis nu are angajaţi, aşa că va fi mai uşor, n-o să dureze nu ştiu cât o achiziţie. La Sibiu şi la Timişoara m-am simţit ca acasă. La Iaşi, la fel. Ne înţelegem, ne apreciem, stăm împreună, e frumos.

Interviul a apărut în revista YORICK

Doliu în lumea divertismentului românesc

Actorul Horia Şerbănescu a murit duminică, 19 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la vârsta de 86 de ani, în urma unei lungi suferinţe provocate de o boală cronică, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Bogdan Opriţa a declarat că actorul suferea de o boală cronică în stadiu terminal, fără a da alte detalii.

Trupul neînsufleţit al lui Horia Şerbănescu va fi depus luni, 20 septembrie, în foaierul Teatrului "Constantin Tănase" din Capitală, actorul urmând să fie înmormântat marţi, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu.

Horia Șerbănescu (16 martie 1924 - 19 septembrie 2010) a fost un popular actor bucureştean, activând atât pe scena teatrului de revistă şi de comedie, cât şi în televiziune. El a deţinut, de asemenea, câteva roluri în filme.

Şerbănescu a debutat pe scenă la vârsta de 5 ani, în 1929, în rolul regelui Mihai din spectacolul "Miss Revista". Atunci a fost descoperit pe scena de la Cărăbuș de regizorul Paul Gusti, care l-a adus la Teatrul Național în rolul Statu Palmă Barbă Cot din "Rodia de Aur", spectacolul fiind primul de acest gen transmis la Radiodifuziunea Română. Astfel, Horia Șerbănescu a devenit cel mai vechi colaborator al Radioului Public.

Horia Şerbănescu a jucat pe scena Teatrului din Sărindar, condus de Tudor Mușatescu, și pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea, ulterior transferându-se la Teatrul Victoria. A cunoscut primul mare succes la Grădina Volta Buzești, cu rolul din spectacolul "Profesorul de franceză", de Tudor Mușatescu.

A jucat în filme de televiziune precum "Directorul nostru" (1955), "Telegrame" (1959), "Politică și delicatese" (1963) sau "Mofturi 1900" (1964). În teatru a deţinut roluri în spectacole precum "Pe aripile Revistei", "Trei Călușari", "Vitamina M... Muzica!", "Horia și Radu își asumă riscul", "Cu muzica e... de glumit!", "Carnaval la Tănase", "Nepotul domnului prefect".

Romeo şi Julieta deschide stagiunea 2010/2011 la Teatrul de Operetă din Bucureşti

Spectacolul "Romeo şi Julieta" deschide, pe 22 septembrie, la ora 19.00, stagiunea 2010/2011 a Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, informează instituţia.

Tot în luna septembrie se vor juca şi operetele "Văduva Veselă" (25 septembrie), "Contesa Maritza" (26 septembrie) şi "Voievodul Ţiganilor" (30 septembrie).

Teatrul va relua titlurile curente, oferind o gamă variată de spectacole pentru toate gusturile şi vârstele: operetă ("Silvia", "Voievodul Ţiganilor", "Văduva Veselă", "Contesa Maritza"), musical ("Paris, mon amour", "Romeo şi Julieta", "Broadway - Bucureşti", "Cabaret"), teatru-dans ("Royal Fashion", "Urban Kiss") şi spectacole pentru copii.

Prima surpriză a sezonului teatral 2010/2011 este opereta "Liliacul", în regia lui Răzvan Ioan Dincă, titlu care revine astfel în repertoriul teatrului după o absenţă de şase ani. Compusă de Johann Strauss-Fiul, "Liliacul/ Die Fledermaus" este una dintre cele mai populare operete, bucurându-se de succes nu doar pe scena teatrelor de gen, ci şi pe cea a operei. Premiera oficială va avea loc în data de 4 noiembrie, în deschiderea celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă!".

Anul acesta, festivalul va avea loc între 4 şi 14 noiembrie şi va include o serie de spectacole şi evenimente de înaltă calitate: spectacole de operetă, musical şi teatru-dans, concerte de muzică clasică, pop, fado, cabaret şi underground, dar şi expoziţii, lansări de carte, ateliere şi proiecţii, reunind invitaţi din nouă ţări (Ungaria, Rusia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Marea Britanie, Portugalia, Germania şi Franţa).

De asemenea, vor intra în repetiţii spectacolele "Maria de Buenos Aires", un spectacol de teatru-dans, regizat de Mario Radacovsky, după opera tango a lui Astor Piazzola, şi "Rebecca", un musical realizat în parteneriat cu Teatrul de Musical şi Operetă din Budapesta. Compus de Sylvester Lévay şi Michael Kunze şi având la bază romanul omonim al lui Daphne du Maurier, din 1938, "Rebecca" va fi regizat de Attila Beres.

Actorul Bruno Ganz, premiat de Academia de Film Europeană

Actorul elveţian Bruno Ganz va primi un premiu pentru întreaga carieră cu ocazia galei din 2010 a premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA), care va avea loc pe 4 decembrie în oraşul estonian Tallinn, informează variety.com.

Bruno Ganz, a cărui carieră a debutat în anii '70 şi care a colaborat cu o serie de regizori germani de marcă, precum Werner Herzog, Volker Schloendorff şi Wim Wenders, s-a remarcat în filmele "Prietenul american/ Der Amerikanische Freund" (1977), în care a jucat alături de Dennis Hopper, "Nosferatu, fantoma nopţii/ Nosferatu: Phantom der Nacht" (1979), "Circle of Deceit", "Cerul Deasupra Berlinului/ Der Himmel über Berlin" (1987) şi în continuarea acestei pelicule, "In weiter Ferne, so nah!" (1993).

Ulterior, actorul elveţian a fost distribuit în comedia italiană "Pâine şi lalele/ Pane e tulipani" (2000), regizată de Silvio Soldini, în drama "Gruparea Baader Meinhof/ Der Baader Meinhof Komplex" (2008), de Uli Edel, şi în "Cititorul/ The Reader" (2008), de Stephen Daldry.

Rolul său memorabil din filmul "Ultimele zile ale lui Hitler/ Der Untergang", regizat de Oliver Hirschbiegel în 2004, în care l-a interpretat pe Adolf Hitler, şi o adevărată explozie de parodii inspirate din acest lungmetraj care au făcut furori pe internet i-au adus celebritatea pe plan internaţional.

În 2010, Bruno Ganz a fost ales preşedintele Academiei de film germane, funcţie pe care o împarte cu actriţa Iris Berben.

Nominalizările la premiile Academiei de Film Europene vor fi anunţate pe 6 noiembrie, la Festivalul European de Film de la Sevilla. Peliculele "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, şi "Concertul", de Radu Mihăileanu, se află pe lista celor 46 de producţii europene eligibile pentru o nominalizare la ediţia din 2010 a premiilor Academiei de Film Europene, care va avea loc pe 4 decembrie, la Tallinn, în Estonia.

Anul trecut, "The White Ribbon", în regia lui Michael Haneke, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun film european.

Informații interesante

Labels

Layout

Technology

Breaking News

Actorii din distribuţia filmului "Sunetul muzicii" se vor reuni pentru prima oară după 45 de ani

Documentare britanice prezentate gratis la Muzeul Ţăranului Român

Ea când vrea să fluiere.. SCRIE!

Când tiranii sunt dragi...

Muzeul Prado din Madrid face noi descoperiri

Opere de Jean Cocteau, vândute la licitaţie pentru peste 500.000 de euro

Toamna se numără.. cosmonauţii

Cel mai bun trailer de film din 2010

Festivalul Internaţional "Seri cu orgă la Sala Radio", în perioada 1 - 11 octombrie, la Bucureşti