Ca să răzbești ușor în ziua de azi trebuie să satisfaci o primă condiție: să şochezi.
Zonele de interes public au stabilit această regulă, răspunzând, se pare, unei pofte nebune manifestată de opinia publică.
Unii specialiști descriu acest sindrom prin expresii ca : "goana după senzațional" şi "zbucium pentru inedit". Un inedit şi un senzațional ce trebuie consumat rapid, fără prea mult discernământ.
Ocolind cuvintele mari, înclin să cred că toată această boală a senzaționalului ieftin şi a ineditului de factură kitsch poate fi descrisă mai bine cu un singur cuvânt : şoc.
Timpul de consum aproape că nu există, iar discernământul nu are ce căuta atunci când vorbim de şoc. Excepția o dau, firește, cazurile patologice.
Însă cine ne poate garanta că în viața publică a cetății noastre nu se impun şi cazuri patologice? Doar citim, vorbim şi auzim deseori de oameni publici suspectați de paranoia, mitomanie, cleptomanie, exhibiționism şi alte manifestări ce intră în sfera patologicului.
Să fie la baza acestor acuze tot o formă de şoc ?
De ce nu? Într-o ţară unde acuzele se toarnă mai ceva decât episoadele unei telenovele, este practicată şi această formă de şoc.
E suficient să ne gândim puțin la vedetele din muzică, mass-media, politică sau sport – pentru a schița traseul succesului prin şoc.
Ca punct de plecare al acestui mod de a fi depistăm un tip defectuos de marginalizare. O marginalizare de care ei nu se simt responsabili şi pe care o înfrâng transformând complexele de inferioritate în complexe de superioritate. Ținuta vestimentară, stilul de viață, limbajul şi chiar tonul limbajului (scris ori vorbit) trebuie să şocheze la "vedetele" scenei publice.
Sigur că termenul de vedetă îl folosesc aici pentru a nu ieși din zona urbană a exprimării. Chiar şi cu acest sens, ne punem întrebarea: de ce rețeta succesului prin şoc prinde atât de bine la noi? Să fie vorba numai de goana după senzaționalul ușor? Nicidecum.
Nu putem găsi o singură explicație la această maladie ce nu cunoaște granițe geografice. Putem invoca doar niște transformări la care suntem supuși de "canoanele" secolului în care trăim. Putem vorbi de tipare comportamentale pe care le-a impus pragmatismul material al zilelor noastre.
Putem aminti de radicalele schimbări decretate de globalizare. Putem diseca întreaga anatomie socială a democrației TRIBALE.
În mod cert vom găsi la fiecare un răspuns valabil. Dar mai presus de toate rămâne modul prin care putem deveni imuni la "succesul prin şoc".
Iar aici, ne plasăm în sfera culturii, a mântuirii chiar, pe care ne-o asigură cultura. Umanitatea naufragiată se poate salva numai la acest ţărm. Iar cultura salvatoare, adevărata cultură, refuză jocurile trucate şi travestiurile şocului ieftin.
În cultură nu se fac tranzacții cu senzațional şi nu se acceptă mizerii aducătoare de profit. De altfel, doctrina pragmatismului nu poate face prozeliţi pe tărâmul culturii autentice.
Şochez – deci exist! – este crezul celor care vor numai să răzbească ușor în arena publică si au, cum spun românii "priză la gloată".
E şi asta o formă de succes, nu?
Chiar dacă ţine de spiritul cavernelor aflat în plină expansiune.
Trimiteți un comentariu