Multe dintre relele pe care le traim astazi isi au obarsia si explicatia in trecut, si nu cred ca e zadarnic sa ne intoarcem cu gandul la vremea care le-a zamislit si care isi mai arunca greaua umbra peste noi.
Si e bine sa ia aminte cei care, lezati si dezamagiti de multe din cate patimesc si neintelegand cat de grea e primenirea unei lumi, evoca cu regret si chiar cu nostalgie infernul vechilor randuieli ca pe un paradis pierdut.
Am fost zeci de ani supusi relei voi a unei puteri autoinstituite si, totodata, mintiti si manipulati de ea, am fost otraviti. Iar drojdia acestei otravi mai opereaza si azi.
Doar ca un scenariu istoric in care de o parte se afla, nemiloasa, staruitoare si coruptiva, puterea care asupreste, iar de cealalta neputinta multimii asuprite este un scenariu fals.
De fapt, intr-o lume stapanita prin forta si guvernata de legi strambe, nerespectate nici macar acelea, masa celor astfel stapaniti se constituie ea insasi, pe trepte scazatoare, intr-o ierarhie de asupritori.
Fiecare ins care are un rol cat de mic in sistem exercita, la nivelul sau, o putere arbitrara si abuziva.
Dupa ce se ispraveste marea tagma a imputernicitilor nemijlociti ai statului totalitar, bine asezati si stipendiati de putere, incepe imperiul celor care se erijeaza - tolerati si chiar incurajati de mai marii lor - in despoti tot mai marunti, dar de nocivitate proportional constanta.
Pana la ultimul functionar de ghiseu, pana la ultimul tejghetar.
Rar sa se afle manipulant al unui vehicul public sau al unui fisier de clinica, secretar, controlor, arhivar, vanzator sau paznic de ceva care sa nu se poarte ca o fiinta atotputernica pe peticul ei de putere.
Si nu numai ca sa traga, cum des se intampla, foloase, ci si din pura placere de a-si exercita, in deplina imunitate, samavolnicia.
Betia puterii nu-i imbata doar pe satrapi.
Pana si vanzatoarea care stropeste trotuarul din fata unei pravalii se simte investita cu o autoritate institutionala si te trateaza ca atare.
Toti se socotesc, prin raportare la tine, care nu esti nimic, institutii, nimeni nu are datorii, ci numai drepturi, si in primul rand dreptul de a abuza.
Si, prin urmare, isi considera serviciile nu ca pe niste obligatii, ci ca pe niste favoruri acordate, dupa interes sau dupa toane, omului de rand.
Intr-un fel se razbuna asa pe faptul ca, la un esalon mai sus, sunt si ei tratati deopotriva.
Dar, in relatia cu tine, om neinstitutional, se comporta ca si cand s-ar situa in insasi obarsia puterii, simtindu-se spontan incomensurabili cu nimicnicia ta.
Sluga de stapan rau este la fel de rea ca si stapanul, oricat de mici iar fi prerogativele.
Si il simte de la o posta pe cel care, macar in clipa acea, este lipsit de orice putere si se afla la cheremul lui: petitionarul si postulantul, clientul, pasagerul, locatarul, pietonul, pacientul, cetateanul si, in genere, locuitorul.
Lipsit de orice prestigiu si de orice capacitate de a apela la vreo instanta care sa-i faca dreptate, el poate fi tratat oricum.
Iar daca se incumeta sa-si ceara dreptatea, se trezeste el insusi vinovat de ceva, eventual pedepsit pentru ca a avut nesabuinta sa conteste sacralitatea unui marunt delegat al puterii, care se crede, si ii este ingaduit sa se creada, un sacerdot al ei.
Este oare om care sa nu fi simtit cat de amara e aceasta umilinta?
Petru Cretia – Tiranii marunti
Trimiteți un comentariu