Istoricul poeziei scrisă la un chef... aparține autorului – D. Teleor
„Ca bun prieten cu regretatul mare scriitor I.L. Caragiale, îl întâlneam foarte adesea și conversam despre lucruri comice și stam întotdeauna împreună ore întregi.
Adesea, ședințele satirice, dacă se țineau Ia vreun birt sau Ia vreo băcănie nobilă și cu vinuri bune, se prelungeau până târziu noaptea.
În Decembrie 1895, aflându-mă cu maestrul în băcănia Grancea, de peste drum de Palatul Regal, după oarecari gustări de icre negre, pateuri, și alte delicatese, după oarecare Drăgășani de cel mai bun, ne-a venit o inspirație grozavă și am improvizat poezia sau poema ce urmează. Am improvizat-o compunând întâi nenea Iancu o strofă și apoi eu alta. Strofele au fast scrise, Ia rând, de Caragiale care zicea: „Mă...sunt reușite și e păcat să le uităm”.
Manuscrisul s-a făcut, contrar obiceiului maestrului, pe hârtie proastă, de înfășurat măsline și Ia urmă mi-a pus întâi numele meu și apoi pe al său. La toate protestările mele, el a rămas inflexibil, aruncând-mi chiar niște calificative cum știa el. Cine se îndoiește de cele ce scriu aici, n-are decât să vină Ia mine și-i voi satisface curiozitatea.
După atâția ani m-am gândit că n-ar fi rău să cunoască și altă lume această veselă satiră, fără multe pretenții, scrise de marele dramaturg într-un moment de extremă veselie, împreună cu subsemnatul care, pe cât îmi aduc aminte, nu eram tocmai trist și nicidecum indispus.
Ca să se știe și mai bine ordinea în care am colaborat, pot spune că cea dintâi strofă e de Caragiale, a doua de mine, a treia de el, și așa mai departe”.
1914 – D. Teleor
Prea Sărac
Pauvrete, pauvrete, c'est toi, la courtisanne... de Musset
Am zis iubitei mele:
„Vino la camp, s-auzi un pitpalac”
Ea: „Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... ești prea sărac”
Plimbându-mă’ n singurătate,
O odă gloriei eu fac;
Dar gloria se depărtează;
„De ce fugi?” zic „Ești prea sărac!”
Mă duc atunci Ia masa verde,
Să încerc norocul – poate fac
O lovitură... Dar norocul
„Pleacă”, îmi zice; ești sărac!”
Mă duc acasă melancolic
Stau trist, visând într-un ceardac,
Și pițigoiul din gradină
Îmi fluieră: „Ești prea sărac!”
Mă duc Ia editor c'o carte
E iarnă, frig – voi să mă îmbrac;
Dar editorul mă respinge:
„Nu te editez – ești prea sărac!"
Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un capac,
Dar craca fuse prea subțire,
Mi-a zis trosnind; „Ești prea sărac"
A! sărăcie! monstru palid,
Când oare am să-ți vin de hac?
Și sărăcia îmi rânjește
Sardonică: „Ești prea sărac!”
Îmi place, către primăvară,
Să mănânc ochiuri cu spanac.
Și nici spanac, nici ochiuri simple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!
În post simțesc, pe Ia Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und’ se iese,
Roșind îmi zic: „Sunt prea sărac”
Atunci o constipațiune:
Ah doftore, ce să mă fac?
- Siminichie. –Nu se poate: De ce?
- De ce? Sunt prea sărac!...
Mă duc la revoluțiune
Să caut leac, și poc! și pac!
-Ce cați aici? strigă bandiții,
- Sunt disident!
- Ești prea sărac!"
Am vrut să-mi fac și eu pomană
C-un cerșetor, c-un biet ciutac,
Dar el, râzând, 'mi-a zis: „Te lauzi!
„S-o văz, n-o crez... Ești prea sărac!”
Adesea o revoltă 'mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac,
Ași vrea să stric, să sparg Ia geamuri
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.
Nu! Or și ce să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.
Ori încotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă împac;
Mi-e vecinică o dușmană, veșnic
Îmi spune: „Piei! Ești prea-sărac!”
Sărac! da! Nu e loc în lume
Pentru-un sărac! dar.. ce să fac?
Să mor!... dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac ...
Dar mor în fine și, groparul
Îmi ia cadavrul și, posac,
Șoptește printre dinți în silă:
„După ce-i greu, e și sărac!"
Am reînviat apoi, și iarăși
Ca mai ‘nainte strofe fac...
Un critic fără milă’mi spune:
„Ai început iar prea sărac!”,
Și nu știu cum să aflu-acum
L’aceste strofe un capac...
Ai vrea o inspirațiune,
Nu pot sfârși ... sunt, prea sărac!
Alerg atuncea pentru rimă
La Dicționarul lui Cihac...
Vai! nici acolo nu se află,
Și bietul Cihac e sărac!
De ce nu vrei tu soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum ași dormi acum Ia umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!
Acest text a văzut lumina tiparului în anul 1915, la București, în volumul O poezie la un chef cu semnătura lui I.L. Caragiale și a lui D. Teleor. Un volum publicat de Tipografia Comptuar Popular Român, volum digitalizat de www.dacoromanica.ro
Mai multe informații despre D. Teleor găsiți aici.
Trimiteți un comentariu