Informații interesante

Cursuri Gratuite de Teatru

Macbeth în regia lui Radu Penciulescu la TNB în 2011

Piesa "Macbeth" de William Shakespeare, în regia lui Radu Penciulescu, şi spectacolul cu titlul provizoriu "Purificare", regizat de Alexadru Mâzgăreanu, se numără printre premierele anului 2011 Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), informează instituţia de spectacole.

La 47 de ani de la debutul lor la Teatrul Naţional, în piesa "Eminescu" de Mircea Ştefănescu, Ion Caramitru şi Valeria Seciu se reîntâlnesc în rolurile principale. Astfel, "Macbeth" de William Shakespeare, într-o abordare inedită, va fi una dintre premierele noului an.

Spectacolul este realizat sub auspiciile Centrului de creaţie şi cercetare teatrală "Ion Sava" al Teatrului Naţional şi este gândit de prestigiosul regizor Radu Penciulescu ca un proiect colectiv, în care un grup restrâns de actori vor acoperi mai multe roluri ale piesei. Alături de Ion Caramitru (Macbeth) şi Valeria Seciu (Lady Macbeth), participă la realizarea acestui experiment teatral actorii Matei Alexandru, Mircea Rusu, Dorin Andone, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Mihai Calotă, Ana Ciontea, Amalia Ciolan, Victoria Dicu, Eduard Adam.

Teatrul Naţional Bucureşti continuă investigarea unor zone noi ale dramaturgiei contemporane precum şi oferta lansată tinerilor regizori. După recenta premieră "Avalanşa", cu textul dramaturgului turc Tuncer Cucenoglu, în viziunea lui Radu Afrim, în curând va intra în repetiţii, în regia tânărului Alexandru Mâzgăreanu, o piesă aparţinând dramaturgului ceh Petr Zelenka (cu titlul provizoriu "Purificare"). Scenarist şi regizor, Zelenka aparţine generaţiei de mijloc, marcată de amintiri încă vii despre viaţa sub comunism. Ca autor dramatic, aşa cum dovedeşte şi precedenta montare a unui text al său în România, "Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele" (Piatra Neamţ, 2008), autorul dezvoltă într-o cheie personală teme de actualitate ca singurătate, teamă, fixaţie, altruism, dragoste şi obişnuinţă etc, într-o permanentă aşteptare, a purificării.

În distribuţie a fost invitat Adrian Titieni, alături de alţi cunoscuţi actori ai Naţionalului bucureştean: Cecilia Bârbora, Afrodita Androne, Dan Tudor, Brânduşa Mircea, Armand Calotă, Lamia Beligan, Mihai Călin, Ilinca Goia, Florentina Ţilea, Tomi Cristin, Natalia Călin, Marcelo Cobzariu.

În cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional, prima întâlnire din 2011 va avea loc pe 16 ianuarie, la ora 11.00, la Sala Atelier, cu analistul politic Emil Hurezeanu care ne va vorbi despre "Liniile de fractură ale României".

DESPRE ANUL NOU SI DESPRE CALENDAR

(31 decembrie 1970)

Părintilor si fratilor si iubiti credinciosi,

Fiindcă slujesc cu nevrednicie mâine Sfânta Liturghie, m-am gândit că-i bine ca privegherea din seara aceasta s-o mai împodobim si cu cântări si cu cuvinte sau cu predici, ca să nu pară prea lungă.

Mâine Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare de Răsărit prăznuieste trei sărbători: Anul Nou, Tăierea împrejur cea după trup a lui Hristos Mântui-torul si Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadochiei. Si pentru că mâine nu se poate cuprinde într-o predică tot ce ar trebui spus despre aceste trei praznice, m-am gândit ca în seara aceasta să mă ocup în cuvântul meu de însemnătatea Anului Nou.

Cum s-a ajuns la noi crestinii ortodocsi să se prăznuiască Anul Nou la 1 ianuarie? Iată prin ce împrejurări s-a ajuns la aceasta si ce însemnătate are Anul Nou.

Să stiti, fratilor si părintilor, că Dumnezeu a făcut lumea aceasta primăvara si a terminat-o, cum ati auzit, în sase zile. Nu se stia pe atunci ce-i acela calendar, că nici nu era zidit omul. Sau după ce l-a zidit, omul era deocamdată în rai.

După mărturia unor teologi, Adam si Eva au stat în rai numai 7 zile, altii zic că 7 ani, altii 70, iar altii 700 de ani. Toti sunt pentru cifra 7, dar nu se stie exact cât au stat ei în rai.

Lui Dumnezeu, când a făcut lumea cu cuvântul, nu I-au trebuit ciocane si hârlete si sapă si mistrie ca să o facă. El a zis si s-au făcut. El a poruncit si s-au zidit (Psalm 148, 5). Dar a pus lumii acesteia niste legi vesnice; toate se rotesc în ceasul universului cu o precizie înspăimântătoare si pentru îngeri, nu numai pentru oameni. Pentru ce? Pentru că este lucrul lui Dumnezeu Atottiitorul!

Si când a făcut Dumnezeu lumea, soarele era la zenit, adică în mijlocul cerului. Dar stihiile lumii făcute de El - pământul, planetele si stelele - nu stau nemiscate nici o clipă, ci mereu se miscă. Toate se miscă în cerc. Ele vesnic se întorc de unde au plecat!

Asa se miscă stelele, asa soarele si luna si toate planetele si tot ce a făcut Dumnezeu. Tuturor le-a pus lege să se miste, si nu la întâmplare, ci cu mare rânduială, încât s-au uimit si cei mai învătati oameni ai lumii din antichitate si au cunoscut pe Dumnezeu din zidiri, fără să-L cunoască din Scripturi, si au strigat: "Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale!"

Asa a fost cazul si mai târziu cu Isaac Newton, si mai apoi cu Kepler si cu ceilalti mari astronomi, care, din miscarea universului, au înteles că este o mână, este un centru de îndrumare care le poartă pe toate acestea cu atâta precizie.

Miscarea regulată în cerc a stelelor ne dă calendarul. Dar prin ce l-a întemeiat Dumnezeu în chip deosebit? L-a întemeiat prin cei doi ochi ai lumii: soarele si luna. După ei a făcut să se orienteze toată suflarea, până la sfârsitul lumii. Si ati auzit că se vorbeste în Pascalie, de crugul soarelui si de crugul lunii.

Si de ce am luat istoria asa de departe? Ca să vedeti cum a ajuns Anul Nou la noi. Când s-au făcut primele calendare din epoca străveche, pe timpul lui Nimrod, împăratul ninivitenilor, ei nu se orientau ca noi după calendare cu 12 luni, că nu stiau. Ei asteptau miscarea astrelor ceresti, a crugului soarelui sau al lunii, si stiau că a trecut un an din crugul soarelui.

Mai târziu s-a mai desteptat lumea. Asa, vechii haldei, popor mai vechi decât evreii, au fost mari astronomi. Ei au împrumutat mult civilizatiei egipte-nilor, apoi acestia elinilor si asa mai departe, până a ajuns în părtile noastre ale Europei. Aceia au observat si alte miscări pe cer, nu numai miscarea soarelui si a lunii, si treptat au început să alcătuiască un fel de calendar pe pământ, după calendarul cerului sau după calendarul soarelui sau al lunii.

Calendarul ceresc, fiind opera lui Dumnezeu, nu rămâne nici o iotă în urmă si nu poate să se clintească, pentru că zice: ...poruncă a pus si nu va trece (Psalm 148, 6). El nu poate să rămână în urmă. Iar calendarele făcute de oameni până acum au fost mii si zeci de mii; în fiecare epocă, după mintea oamenilor de atunci. Au fost calendare de umbră, calendare de soare, calendare de nisip, calendarele faraonilor Egiptului si altele.

Au fost o multime de calendare la egipteni si la popoare mai vechi ca egiptenii, cum au fost de pildă asirienii. Erau calendare fructifere. Când se coceau portocalii, si asta se întâmpla de două ori pe an, socoteau că s-a împlinit un an. A fost calendarul Nilului, care s-a practicat sute de ani, căci Nilul se revărsa periodic, de două ori într-un an. Dar Nilul, din cauza ploilor de la Ecuator, se revărsa uneori mai înainte de două luni, altă dată mai târziu, si asa mai departe. Ei stiau că atunci când s-a făcut orezul sau s-a revărsat Nilul de două ori, este anul nou.

Dar stiinta n-a fost multumită cu calendare din acestea. Si nici nu trebuia să fie sau să se ia după lucruri de acestea care n-au mers regulat. De aceea oamenii au vrut să facă alte calendare, mai bune, ca să se apropie mai mult de calendarul cerului, de calendarul pe care L-a făcut Atottiitorul Dumnezeu.

Primii care au început să facă aceste calendare au fost egiptenii. Ei au făcut prima dată calendarul de 12 luni, măcar că luna avea câte 28-30 de zile, anul având numai 354 de zile. Poporul iudeu, care a fost în robia egiptenilor 430 de ani, când a iesit din robia lor, a împrumutat calendarul egiptean, căci altul mai bun nu se găsea în acea vreme, si l-au folosit pe el 1500 de ani, până la împăratul Iulius Cezar, cu circa 44 de ani înainte de venirea Mântuitorului. Dar până la acea dată calendarul folosit rămăsese foarte mult în urmă. De aceea romanii, vrând să-si facă un calendar mai bun, au trimis - pe vremea lui Iulius Cezar - pe învătatul Sosigene în toate părtile lumii să vadă care calendar este mai aproape de calendarul ceresc, care se potri-veste mai mult cu calendarul dumnezeiesc.

Si acela, fiind însărcinat de împăratul Iulius Cezar, a cercetat toate calendarele de pe Valea Nilu-lui, din Palestina, de prin Africa si l-a găsit tot pe al evreilor mai aproape, fiindcă era luat de la egipteni. Dar lipseau 11 zile si 6 ceasuri fată de miscările astrelor de pe cer. Deci i-a mai adăugat încă 11 zile si 6 ceasuri.

La început toate popoarele, respectând traditia după care începutul lumii a fost în martie, începeau anul de atunci, indiferent ce calendar ar fi avut ele. Asa au socotit si egiptenii si evreii si romanii. Mai apoi romanii au adăugat lunile ianuarie si februarie si au stabilit începutul anului la 1 ianuarie.

Ei aveau obiceiul ca în ziua de 1 ianuarie să ia impozite de la popor, schimbau pe dregători, plăteau salariile la muncitori, la militari, îi avansau pe unii din acestia la grade mai mari. Tot la 1 ianuarie aveau si cele mai mari festivităti si cu acest prilej făceau mare zarvă de cântece si jocuri, cum le vedeti până acum.

Că de la romani si de la păgâni vin obiceiurile acestea de a umbla din poartă în poartă si a fluiera si a cânta si a face câte si mai câte, cum le vedeti până astăzi. Si asa se fac în această zi petreceri în loc de sfinte slujbe de multumire lui Dumnezeu si de cerere a ajutorului Lui. Că nu de la Biserica lui Hristos vin acestea, ci de la popoarele păgâne, căci romanii le-au împrumutat de la egipteni si egiptenii de la asirieni si asa mai departe. Obiceiurile acestea nu sunt cresti-nesti, ci păgânesti, fiindcă si noi ne tragem din popoare păgâne, căci si romanii si dacii au fost păgâni.

Din anul de 354 de zile s-a făcut calendarul de 365 de zile. Si la patru ani înmultind cele 6 ceasuri care treceau în plus în fiecare din acesti ani, mai erau 24 de ceasuri, deci mai puneau o zi. Asa s-a născut anul bisect, adică trei ani de câte 365 de zile, iar al patrulea (bisect), de 366.

Dar lumina credintei lui Iisus Hristos a strălucit la Roma si în Imperiul Roman, la sud de Dunăre, iar de acolo a trecut si la daci, dincoace de Dunăre, mai ales după ce Dacia a fost cucerită de Traian si multime de colonisti din Peninsula Balcanică au inundat tara strămosilor nostri. Si asa a ajuns crestinismul cu lumina credintei dincoace de Dunăre si a început să înflorească aici Biserica lui Hristos.

Dar prin acesti colonisti au venit la noi si obiceiurile acestea de la 1 ianuarie. Aceste obiceiuri au trecut de la ei la noi, precum si calendarul de 12 luni. Astfel am ajuns si noi românii să prăznuim ziua de 1 ianuarie, ziua anului nou civil.

Vi le-am spus acestea pe scurt, pentru că nu vi le pot arăta acum mai pe larg. Oamenii s-au obisnuit de la început să pună semne câti ani au trecut de la zidirea lumii. Biblia nu spune aceasta, căci ea nu se ocupă de cronologie. Ea este o carte de morală, de sfintenie, plină de Duhul Sfânt. Prin ea se arată că există Dumnezeu, că El este Creatorul lumii, se arată legile date de El întregului univers, se arată că El pedepseste păcatul si răsplăteste virtutea, că cei ai Lui sunt drepti, sfinti, iar ceilalti sunt păcătosi si vor lua plată după faptele lor si osândă dincolo. De acestea se ocupă Biblia.

Si au făcut oamenii însemnări de la zidirea lumii, socotind că atâtia ani sunt de la Adam, si toti ceilalti au auzit de la unul. Dar nimeni nu stie precis câti ani sunt de la Adam. Unii zic că Hristos a venit în lume la 5508 ani de la facerea lumii, altii au spus alti ani. Cronologii nu se învoiesc la ce an a venit Hristos în lume, pentru că nimeni nu stie exact când a făcut Dumnezeu lumea si câti ani sunt de la zidirea lumii.

Nimeni nu stie când a zidit Dumnezeu lumea, decât Cel ce a zidit-o! Asa spunea Marele Vasile. Dar oamenii au stabilit un fel de epoci, de ere. Unele le-au pus în legătură cu diferite evenimente: era alexandrină, de când Alexandru cel Mare a avut război cu persii; era romană, de la fondarea Romei, apoi era martirilor, de la începutul crestinismului până pe vremea lui Diocletian. Dar de abia din vremea împăratului Justinian, de la anul 527, au început să se numească anii de la Hristos.

Asa am ajuns si noi să prăznuim Anul Nou, să se înceapă anul de la 1 ianuarie după traditia rămasă nouă de la Roma. Si sunt calendare diferite si astăzi.

Sunt popoare care au calendarul cu doi ani, cu trei ani înainte, sau cu sase. Dar calendarul cel mai aproape de calendarul luni-solar este calendarul pe care-l avem noi ortodocsii. El este îndreptat de conferinta interortodoxă din Constantinopol din anul 1923, la 15 noiembrie, din timpul Patriarhului Meletie al V-lea si este cel mai aproape de calen-darul ceresc. Abia în 42.000 de ani el rămâne cu o zi în urmă. Noi după calendarul acesta ne călăuzim si el este aprobat de toată Biserica.

Iar calendarul Gregorian pe care l-a îndreptat Papa Grigore al IX-lea în anul 1583, prin marele filosof si astronom Lilio, rămâne la 3600 de ani cu o zi si o noapte în urmă; deci el rămâne mai mult în urmă ca al nostru din punct de vedere stiintific.

Dar vreau să vă spun că, începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viata, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneste cine stie de când si să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greselile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toti, să începem Anul Nou cu inima curată si cu credintă în Dumnezeu. Să nu începem la crâsmă cu betie, cu fluiere, cu câte si mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineată, asa o să-ti meargă tot timpul!

Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe fata pământului! Iată cum stiu oamenii să multumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viată. Dar vine moartea la om si-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ti-o veni ceasul, te ia si te duce. Ai vrea să te rogi: "Doamne, mai dă-mi un minut!" Dar nu-ti mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ti-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepti, să te pocăiesti, să plângi, să te rogi! Ti-a dat atâtia ani de viată si n-ai avut nici o grijă. Si atunci vei vedea că nu mai este pocăintă în timpul mortii.

Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-am făcut nimic bun si să-I multumim că ne-a ajutat cu mila si cu îndurarea Lui să trecem iarăsi 365 de zile si să ajungem până azi.

Toti trebuie să multumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viata si fiintele si toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să multumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!

Asteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni! Nu pot scăpa nici împăratii. Unde sunt împărătiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt împăratii de care se cutremura lumea? Unde sunt cetătile? Unde sunt orasele? Unde-i orasul Pompei si unde este Cartagina si orasele vechi care s-au dărâmat de cutremur?

Unde sunt cetătile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei învătati? Unde sunt filosofii? Unde sunt cei care au purtat sceptru si ale căror capete străluceau ca soarele? Unde sunt? Praf, pământ si pulbere s-au făcut. Asa-i dreptatea lui Dumnezeu si vai de noi si de noi dacă cheltuim vremea în zadar. Marele Apostol Pavel spune: Răscumpărati vremea, că zilele rele sunt (Efeseni 5, 16).

Vom cere să mai trăim un minut si n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji viata aceasta si ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem! În toată ziua Biserica ne spune: Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, asa va înflori (Psalm 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toti: Tot trupul este iarbă si slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba si floarea ei a căzut. Si iarăsi zice Duhul Sfânt în psalmi: Zilele lui ca umbra trec; că s-au stins ca fumul zilele mele. Si iarăsi: Anii lor ca pânza unui păianjen s-au socotit; si iarăsi: Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.

Pentru cine vorbeste aici Duhul Sfânt? Pentru noi! Să avem urechi, să nu fim surzi. Să nu ne astupăm urechile, că visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf si pulbere este! Nimic nu rămâne vesnic pe pământ. Unde sunt puternicii de care se cutremura lumea până ieri? Du-te si vezi-i în gheenă, cum îi muncesc dracii. Du-te si întreabă-i acolo: "Cu ce v-ati ales din viata aceasta?" Unde a rămas stăpânirea, unde stiinta, unde puterea popoarelor? I-a luat moartea, după dreptate, si-i tine în legături până în ziua Judecătii de Apoi.

Împăratul Alexandru Macedon era mare filo-sof; învătase filosofia despre suflet si moarte de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel, opt ani de zile. Si tot îl cinsteau ai lui, dar el avea cuvântul acela: "Dacă-i moarte, nu-i nimic!"

Dar odată, tot îl lăudau:

- Măria ta, cât stăpânesti! Cât de mare esti!...

- Măi, dacă credeti că am stăpânire, veniti cu mine la malul mării (si marea era tulbure în ziua aceea. Vărsa valuri si se agita). Uite, ca să vedeti ce putere am: Mare, îti poruncesc să stai pe loc!

Dar marea zvârlea valuri peste el.

- Ati văzut? Ati zis că am putere! Ati spus că eu împărătesc. Un val de apă, tot acum mă îneacă. Nu a ascultat deloc de mine. Cum ziceti că am putere, dacă un val de apă nu ascultă de mine?

El era om care cunostea că omul nu poate nimic fără Dumnezeu!

Când era să moară, l-au întrebat generalii lui:

- Măria ta, din ce să-ti facem mormântul? Din marmură? Din aur? Din pietre scumpe de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin? Toate pietrele scumpe i le-au spus. Iar el le-a răspuns:

- Dacă-i moarte, nu-i nimic! Să nu-mi faceti mormântul meu din aur si din alte pietre scumpe, ci să-mi faceti mormântul si sicriul de granit. Să nu cumva să mă îmbrăcati în haine aurite, ci simplu, ca un simplu om. Si să lăsati la sicriu două găuri: una în stânga si alta în dreapta.

- Dar de ce asta?

- Pe acolo să-mi scoateti mâinile goale, ca să vadă toti că nimic n-am luat cu mine după moarte.

Să veghem cum petrecem timpul înaintea Dom-nului. Căci negresit vom muri si ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit si ce-am lucrat.

Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să multu-mim Preasfintei Treimi si Preacuratei Maicii Dom-nului, care mijloceste pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun si să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, crestineste. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!

Parintele Cleopa (1912-1998)

Cineaştii francezi se mobilizează în favoarea regizorului iranian Jafar Panahi

Cineaştii şi alţi intelectuali francezi s-au mobilizat, luni seară, în sprijinul lui Jafar Panahi, după anunţul condamnării regizorului iranian la şase ani de închisoare şi o interdicţie de a călători în străinătate şi de a face filme timp de 20 ani, informează AFP.

Ministrul francez al Culturii, Frédéric Mitterand, şi-a exprimat "indignarea" şi a calificat condamnarea lui Jafar Panahi drept o "pseudo-judecată".

În opinia filosofului Bernard-Henri Lévy, regizorul iranian a fost condamnat "pe baza bănuielii că ar fi avut intenţia de a realiza un film despre mişcarea verzilor - opoziţia din timpul alegerilor prezidenţiale din 2009. Singura lui crimă este că l-a susţinut pe Mir Hossein Moussavi, candidatul opoziţiei".

La rândul său, delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, i-a îndemnat pe cineaşti "să acţioneze repede" şi a încercat să organizeze rapid un comitet de sprijin, împreună cu Cinemateca Franceză şi cu Uniunea autorilor şi compozitorilor, prezidată de regizorul Bertrand Tavernier.

În vârstă de 50 de ani, Jafar Panahi, unul dintre cineaştii "noului val" al cinematografiei iraniene, a fost arestat pentru prima dată în iulie 2009, după ce a participat la o ceremonie de comemorare a protestatarilor ucişi în timpul unei altercaţii cu privire la alegerile electorale din Iran. Regizorul a fost eliberat la scurt timp, dar i s-a interzis să părăsească ţara. În februarie 2010, Panahi a fost arestat din nou, împreună cu membri ai familiei sale şi alţi colegi, şi a fost încarcerat la celebra închisoare Evin din Teheran.

În mai, Panahi a fost eliberat după plata unei cauţiuni de 200.000 de dolari, după mai multe zile de greva foamei.

Jafar Panahi a fost într-un fel "adoptat", în mai, de Festivalul de la Cannes, care l-a invitat să participe în calitate de membru al juriului şi care a păstrat, simbolic, un scaun gol în juriu, cu ocazia ceremoniei de deschidere şi a celei de închidere, unde regizorul iranian nu a putut să participe, fiind reţinut de autorităţile din ţara sa.

Cineastul a fost împiedicat să meargă şi la Festivalul de Film de la Veneţia, în septembrie, paşaportul fiindu-i revocat de către autorităţile iraniene.

La rândul lor, organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, l-au invitat pe regizorul iranian în juriul celei de-a 61-a ediţii a evenimentului, care va avea loc în perioada 10 - 20 februarie 2011.

Jafar Panahi, fost asistent al cineastului Abbas Kiarostami, este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori ai "noului val" iranian. A fost recompensat, printre altele, cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia din 2000, pentru "Cercul/ Dayereh", şi cu Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin, în 2006, pentru "Offside".

A fost premiat de două ori şi la Festivalul de Film de la Cannes ("The White Balloon", premiul Caméra d'Or 1995; "Crimson Gold", premiul juriului secţiunii Un Certain Regard 2000).

Judi Dench - cel mai important artist de teatru din toate timpurile

Judi Dench a fost aleasă cel mai important artist de teatru din toate timpurile, surclasând legende ale genului precum Laurence Olivier şi Ian McKellen, potrivit contactmusic.com.

Judi Dench, starul seriei "James Bond", a jucat în teatru încă din anii 1950 şi a primit şapte dintre prestigioasele premii Oliver - mai multe decât orice alt laureat. Astfel, în urma unui sondaj al publicaţiei britanice The Stage, actriţa a fost desemnată regina teatrului.

"Am rămas complet fără cuvinte, dar este un lucru senzaţional să te ridici la acest nivel", a spus Dench după aflarea veştii.

Pe locul al doilea în topul realizat de The Stage s-a situat Maggie Smith, urmată de Mark Rylance, pe locul al treilea, şi de Ian McKellen, pe locul al patrulea.

Laurence Olivier s-a situat abia pe al cincilea loc, urmat de Paul Scofield, Sir John Gielgud, Sir Michael Gambon, Vanessa Redgrave şi Sir Ralph Richardson.

Judi Dench, care interpretează rolul şefului serviciilor secrete britanice în ultimele părţi ale francizei "James Bond" şi care este cunoscută datorită rolurilor din filme precum "Ciocolată cu dragoste", "Shakespeare in Love" şi "Jurnalul unui scandal", a fost recompensată pentru întreaga carieră, în 2008, de Academia de film europeană. Actriţa britanică, a cărei carieră se întinde de-a lungul a peste cinci decenii, a câştigat, printre altele, un premiu Oscar, două Globuri de Aur, nouă premii BAFTA, şapte Laurence Olivier Awards şi un premiu Tony.

In MEMORIAM NCIHITA

Zeci de tablouri, desene şi schiţe atribuite lui Pablo Picasso, descoperite în Franţa

Un număr de 271 de opere atribuite pictorului Pablo Picasso, realizate în perioada 1900-1932, printre care se regăsesc tablouri, desene şi schiţe total necunoscute experţilor în artă, au fost descoperite, recent, în Franţa, pe Coasta de Azur, informează AFP.

Tablouri, carnete de schiţe şi desene, cu o valoare estimată la peste 60 de milioane de euro, au fost prezentate autorităţilor franceze de un cuplu de septuageneri de pe Coasta de Azur, care doreau să obţină certificatele de autenticitate din partea lui Claude Picasso, fiul şi, totodată, unul dintre moştenitorii celebrului pictor spaniol.

Printre aceste opere inedite se numără nouă colaje cubiste, a căror valoare a fost estimată la 40 de milioane de euro, o acuarelă din perioada albastră a pictorului, guaşe, litografii şi portrete ale primei sale soţii Olga, informează cotidianul francez Libération.

Pierre Le Guennec, în vârstă de 71 de ani, care i-a scris lui Claude Picasso de mai multe ori, începând din ianuarie 2010, întâlnindu-se în cele din urmă cu acesta la Paris, în luna septembrie, a lucrat ca electrician pentru Pablo Picasso în ultimii trei ani de viaţă ai artistului, decedat în 1973.

El a instalat sisteme de alarmă în mai multe reşedinţe ale pictorului, în special în vila California din Cannes, unde au fost depozitate multe dintre caietele cu desene şi schiţe ale artistului.

Moştenitorii şi experţii în artă însărcinaţi cu autentificarea lucrărilor au decis să depună plângere în justiţie pentru furt şi ascunderea unor opere de artă, pe 23 septembrie. Operele au fost confiscate, pe 5 octombrie, de reprezentanţii Oficiului central de luptă contra traficului cu bunuri culturale (OCBC), de la domiciliul cuplului de septuagenari, din localitatea Mouans-Sartoux de pe Coasta de Azur.

Confiscarea acestor opere de artă a fost confirmată de surse din poliţia franceză.

Electricianul pensionar a fost arestat, potrivit cotidianului francez Libération.

Pensionarul susţine că este nevinovat şi afirmă că operele de artă i-au fost oferite fie de maestrul spaniol, fie de soţia acestuia.

Claude Picasso a exclus însă posibilitatea ca tatăl său să fi donat o cantitate atât de mare de desene: "El nu a făcut niciodată acest lucru, iar această ipoteză nu e plauzibilă. (Acele desene, n.r.) alcătuiau o parte din viaţa sa".

Un Palatul pierdut al regelui Henric al VIII-lea, scos la licitaţie

Un tablou rar datând din secolul al XVI-lea, ce prezintă "Palatul pierdut" al regelui Henric al VIII-lea, va fi scos la licitaţie de casa Christie's, în luna decembrie, fiind evaluat la o sumă de 1,2 milioane de lire sterline (1,9 milioane de dolari), informează Reuters.

Nonsuch Palace, cunoscut şi sub numele de Palatul pierdut, care nu mai există în zilele noastre, a fost construit din ordinul regelui Henric al VIII-lea din dinastia Tudorilor, pentru a întrece în strălucire palatele construite de marele său rival, regele Francois I al Franţei, şi pentru a celebra naşterea primului său moştenitor legitim de sex masculin.

Palatul regal, construit în stilul unui imens conac de vânătoare, a primit numele "Nonsuch", deoarece, potrivit documentelor din epocă, niciun alt palat nu putea să îi egaleze splendoarea.

Specialiştii britanici consideră că acest tablou, pictat cu cerneală, cretă şi acuarelă, este singura pictură care a supravieţuit până în zilele noastre, ce descrie în detaliu felul în care arăta fostul palat.

Reprezentanţii casei Christie's susţin că gradul înalt de detaliere al tabloului se explică prin faptul că pictura a fost realizată la faţa locului, fiind una dintre cele patru pictate în perioada în care castelul a stat în picioare. Toate celelalte sunt reprezentări ulterioare ale palatului.

Tabloul, pictat de Joris Hoefnagel în anul 1568, care a primit ordinul de a prezenta pe pânză "cea mai importantă clădire din Europa", a fost prezentat în public de doar două ori şi a fost văzut ultima oară în urmă cu 25 de ani în Statele Unite ale Americii.

Construcţia Palatului Nonsuch din Cuddington din comitatul Surrey (sud-estul Marii Britanii, n.r.) a început în 1538 şi s-a încheiat după opt ani.

Palatul nu era încă terminat când regele Henric al VIII-lea a murit, în 1547, şi a rămas în picioare mai puţin de 150 de ani, dispărând complet de pe faţa pământului în 1690.

O contesă care moştenise palatul a ordonat demolarea acestuia, pentru a vinde pietrele şi materialul de construcţie cu scopul de a-şi achita datoriile făcute la jocurile de noroc.

Până în 1690, palatul dispăruse complet, iar timp de aproape 400 de ani, existenţa lui a fost doar "sugerată" prin texte scrise şi reprezentări grafice.

Nicio urmă a palatului nu a mai rămas în Nonsuch Park, însă numeroase obiecte - elemente de zidărie şi olărie - au fost excavate din acel sit, fiind ulterior restaurate şi expuse în muzee din Marea Britanie.

Actorii sunt plătiţi mizerabil ?

65 de lei/spectacol, onorariul unui actor în România

Cu aceşti bani faci o echilibrare la vulcanizare. Dar e tot atât cât încasează Marius Manole, una dintre vedetele TNB, care joacă în opt piese, cu cinci roluri principale, cam 15-20 de spectacole lunar. Marius Manole nu-şi plânge de milă, ci constată nedumerit că e prins într-un sistem absurd de evaluare a muncii.

"Problemele tale... hi-hi", râde Radu Afrim când îl prinde pe Marius Manole dând interviu Evenimentului Zilei. Dintr-un minut în altul trebuie să înceapă repetiţia la ultima premieră de la Teatrul Naţional Bucureşti. Iar tânărul actor va avea din nou un rol principal.

15 euro reprezentaţia

"Cum să mănânce două persoane cu 10 lei/zi?", cam aşa era titlul pe blogul personal, care nu e vizitat zilnic de mai mult de 50 de oameni. Marius Manole, rebel peste noapte, personaj de baladă pe televiziuni. Profesoara face greva foamei în spital, actorul de la TNB flămânzeşte pe internet. Tânărul de 31 de ani n-are fibră sindicală, n-are gâtul musculos al lui Vasile Marica, mai degrabă e speriat de huruitul infernal al crizei şi, garantat, nu ştie cine e Emil Boc şi de ce i se întâmplă toate acestea. Marius Manole are suflet de artist. Spune mirat, aşteptând un răspuns: "Joc în opt spectacole, fac cinci roluri principale, asta înseamnă foarte mult, şi am salariu de 1.100 lei net. Am vechime opt ani şi categoria I de muncă".

Deci: unul dintre vârfurile noii generaţii de actori, întins din toate părţile de regizorii care şi-l doresc în distribuţii, face 15-20 de reprezentaţii pe lună ("joc o dată la două zile") şi câştigă cam 15 euro pe spectacol, cât dai la o vulcanizare pe o echilibrare. Şi joacă la TNB, un fel de Vârfu Omu al teatrului românesc. Aici se termină tânguirea sindicalistă pentru care îl ironiza Radu Afrim, aici începe dezbaterea. Despre ce vorbim?

Categoria I de muncă

Avea 23 de ani când a luat concursul la Teatrul din Reşiţa, dar a plecat în prima noapte după ce-a ajuns acolo. "Ploua torenţial, m-am plimbat prin centru, scârţâiau pe-acolo nişte agregate metalice, mi-am spus că nu-i de mine oraşul acesta, m-am dus la gară, am aşteptat trenul şi-am plecat", spune Marius. A prins post la Brăila, a făcut un rol mare acolo, pentru care e pomenit şi-acum, l-a văzut Dinu Săraru şi l-a angajat, fără concurs, la Teatrul Naţional Bucureşti. Pe răspunderea lui. I-a dat salariu de muncitor, 730 de lei pe lună, că aşa e grila la stat, atât ia un actor cu doi-trei ani vechime. E ca şi cum te-ai călugări, intri la mănăstire din credinţă, nu negociezi cu Dumnezeu.

Discuţia e mai simplă: teatrele instituţionalizate din România (subordonate primăriilor sau Ministerului Culturii) plătesc actorii ca pe funcţionarii publici. Contează doar vechimea şi categoria de muncă. Pleci ca debutant de la categoria a V-a (vreo 500 de lei salariu) şi după 8-10 ani ajungi la categoria I. Cea mai mare e "unu A", pe care o primesc monştrii sacri, actorii emeriţi ai poporului. Se adaugă vechimea şi ai o grilă cuprinsă între 530 de lei şi 1.800 de lei. Atât ar lua de la TNB Victor Rebengiuc - unul dintre marii actori pe care îi mai avem în viaţă - dacă nu ar fi pensionar. Bine, pensia e mai mică. Nu contează în câte piese joci (una sau zece, tot aia), câte roluri principale faci, nu contează succesul de casă şi nici adulaţia publicului.

Toate sălile sunt pline

La TNB sunt 80 de actori. Unii joacă mai mult, alţii mai puţin. Toţi iau la fel, între 150 şi 400 de euro lunar. Fondul de salariu pentru actori înseamnă cu aproximaţie 24.000 de euro, cam 35.000 de euro cu tot cu taxe şi impozite. La schimb, Naţionalul bucureştean oferă aproape 70 de spectacole de teatru în fiecare lună. Se joacă în trei săli şi tot timpul e "sold-out". Casa de bilete e deschisă doar sâmbăta dimineaţa, de la ora 9.00, şi se stă la coadă de la 7.00. "După aia, se face speculă cu biletele, ca pe vremuri la cinematograf. Totul se joacă cu sala plină", sesizează Marius Manole.

La 25 de lei un bilet, în trei săli se adună lunar peste 13.000 de oameni. În jur de 80.000 de euro sunt încasările lunare, la un calcul sumar. Actorii fac profit.

Toate teatrele din Bucureşti ţin spectacole cu sala închisă. E o fractură logică între cererea imensă şi salariile oferite. Ceva nu se leagă. Pentru actorii de scenă, în sensul clasic, e o perioadă fastă. Fac zidire lui Dumnezeu.

Pe cont propriu

Ca peste tot în lume, actorii independenţi îşi câştigă pâinea din alte joburi, teatrul de pub fiind mai mult manifestarea unei pasiuni şi o investiţie în viitor. Fiecare visează să aibă propria sală.

Manole n-a fost întotdeauna atât de plângăcios. "Actorii cu angajament la teatrele instituţionalizate sunt priviţi ca mijloace fixe de către directori şi regizori. Îţi dau un salariu de mizerie, dacă vrei poţi să dormi într-o cabină din incintă, ca într-o chilie; în rest, eşti la dispoziţia lor: trebuie să fii prezent la repetiţii, să joci, vii la şedinţe, eşti zi de zi acolo, nu te mişti din teatru", explică George Constantinescu, coleg de generaţie cu Manole, dar care e ca căţelandru liber, având propria sa companie teatrală.

Şi Marius Manole n-a stat chiar tot timpul în lesă. "Ca să câştigi mai bine trebuie să accepţi toate propunerile, să nu refuzi nimic. Dar te epuizezi fizic, nu poţi rezista mai mult de-o lună, două", povesteşte actorul de la TNB.

În două rânduri a făcut tururi de forţă. La 6 dimineaţa începea repetiţia la Green Hours, cu Lia Bugnar. Termina la 9. La 10 începea repetiţia la TNB, la ora 14 filma pentru Antena 1, în "Martor fără voie", la 7 seara juca pe scena Naţionalului, apoi avea filmare de noapte la Antenă. Termina la 2-3 noaptea, iar la 5.30 începea din nou la Green Hours. Dormea 2-3 ore şi a ţinut-o aşa o lună jumate. Rezultatul, cam 2.000 de euro culeşi din toate colaborările.

George Constantinescu e prieten cu Manole, dar a ales alt drum la bifurcaţie. A făcut facultatea la Tg.- Mureş, a luat concursul la Teatrul Naţional Craiova, dar a plecat după 24 de ore. "Mi-au dat 500 de lei salariu. E cel mai bun teatru din România, dar aş fi fost tratat ca un sclav. Că aşa-i sistemul".

Constantinescu debordează de energie, mai ales că n-are de semnat condica la stat. Trăieşte din organizat evenimente corporatiste. Din aprilie anul acesta a înfiinţat Teatrul de Artă, companie independentă al cărei sediu, la modul cinstit, este în bloc-notes-ul lui George. Acolo are desenat, în creion, frontispiciul viitorului teatru, acolo găseşti IBAN-ul fundaţiei, a aşezat pe hârtie şi forma viitorului site şi tot acolo găseşti programarea viitoarelor spectacole. Deschide agenda şi îţi spune când poţi să vezi "Insomniacii" la MTR.

Ca să faci teatru independent în Bucureşti trebuie să fii talentat, în rest totul vine de la sine. O montare costă, cu indulgenţă, 300 de euro. Decorul e reprezentat de o bancă şi nişte frunze împrăştiate, cele două reflectoare îşi fac bine treaba, iar cei 3-4 actori sunt plătiţi pe loc: joacă, iau banul (două-trei sute de lei) şi pleacă. Vin 100 de spectatori, plătesc 20 de lei biletul, faci 2.000 de lei pe seară. Plăteşti 800 la actori, cu restul mergi mai departe. Mănânci o săptămână sau mai cumperi un reflector. Cum preferi.

Jungla castingurilor pentru reclame

Accepţi suma sau aduc pe altul, mai ieftin.

Ca să câştigi bani, trebuie să ieşi la joc, Cehov nu ţine de foame. Liviu Cheloiu ar fi primul de acord cu filosofia aceasta ceapistă. E actor la Teatrul "Toni Bulandra", din Târgovişte, unde ia 1.000 de lei în mână, de când cu tăierile. "Erau 1.400 înainte, au tăiat şi sporurile", explică el.

Pe Liviu îl ştiţi din reclama la "sana cu miere de albine şi nuci". E ţăranul ireal de imaculat în acel peisaj bucolic. În 2003 a început să caute roluri în reclame. "Baţi la uşa agenţiilor, depui CV-ul, dai interviu, ţi se fac poze ca la puşcărie, faţă- profil. Apoi aştepţi să te sune", povesteşte Liviu Cheloiu.

A picat primul casting, la Antena 1, la o emisiune de farse, unde trebuia să joace un personaj, ceva la limita figuraţiei. A intrat peste patru ani, tot la "Noaptea erorilor", l-au chemat direct. "Ziua de filmare se plăteşte cam cu 800 de lei. Dar, de fapt, ziua se transformă în două zile", mai spune actorul din Târgovişte.
A mai făcut reclame la un site de vânzări auto şi apoi la un operator de telefonie mobilă. "Înainte de criză, rolul principal se plătea cu 1.500-2.000 de euro. Acum onorariile au scăzut dramatic, iar banii se virează după 90 de zile. E greu", ne acomodează Liviu Cheloiu cu lumea nevăzută a actoriei din publicitate.

Când un actor are succes, adică ajută produsul să se vândă, primeşte contract de exclusivitate, devine un partener de cursă lungă şi contractele se discută în alte sume. Cel mai cunoscut exemplu este cel al Magdei Catone care, de cinci ani, se identifică, practic, cu detergenţii "ieftini şi buni". La fel, un actor de la Teatrul Naţional Craiova a fost mult timp figura bancherului care îţi sare în ajutor, în reclamele uneia dintre cele mai mari bănci din România.
"În cazuri de acestea, semnezi contracte de exclusivitate, n-ai voie să mai apari în nicio altă reclamă, iar sumele în euro sunt cu patru zerouri. E o afacere", mai explică omul care ne îmbie să mâncăm sana cu nuci.

Liviu e un tip optimist. A jucat şi în sitcomuri pentru 150 de lei ziua de filmare, bate la toate uşile, face orice ca să supravieţuiască. "Cel mai ingrat moment este când agenţia nu te sună câteva luni şi te duci tu la ei. Te duci doar ca să le aminteşti că exişti. Se uită la tine, te întreabă ce faci, nu-ţi promit nimic, e neplăcut..." Colaborările sunt o junglă. Accepţi 100 de lei să dai replica într-un sitcom? Nu-ţi convine, cheamă pe altul care o face mai ieftin decât tine. Despre ce vorbim?

"Actorii care joacă în telenovele intră în casele oamenilor care n-au acces la evenimente culturale. Personajul meu nu e cu nimic inferior celorlalte roluri din cariera mea."

Legea Teatrului, ignorată fiindcă nu sunt bani

Principala deficienţă a organizării teatrelor instituţionalizate o reprezintă aplicarea unei legi arhaice în privinţa încadrării meseriei de actor. Statele de plată cuprind categorii de muncă şi vechime, or, de doi ani există o nouă lege care prevede evaluarea fiecărui artist după criterii valorice clare: numărul de piese în care joacă, frecvenţa spectacolelor, rolurile principale, secundare, succesul de casă, cota în faţa criticilor şi a publicului. Acum, poţi juca în 7 piese, iei acelaşi salariu cu cel care nu joacă în niciuna. Discrepanţele valorice sunt nivelate în jos.
Prin noua lege, vedetele ar putea lua 2.000 de euro lunar, iar cei slabi doar 150 de euro. Acest sistem este aplicat în prezent doar la două teatre din ţară: "Radu Stanca" Sibiu şi Teatrul Maghiar Cluj.

Actor care face carieră tv

Cove aleargă cu soacrele la Kanal D

Cove a terminat facultatea în 1996 şi imediat s-a angajat la "Ion Creangă". Joacă şi-acum în trei spectacole, face doua-trei reprezentaţii pe săptămână, după care fuge repede la emisiunea cam de mahala de la Kanal D. "Tot un fel de teatru fac şi-acolo", spune el, în glumă.
Cove reprezintă ipostaza actorului care şi-a găsit salvare în show-urile TV. A făcut carieră la "Surprize, surprize", unde a stat 4-5 ani (nu mai ţine minte foarte precis) după care a prins imediat contractul de la televiziunea turcilor.
Charismatic, are noroc de audienţe bunişoare, astfel că patronii nu-l ard la contract. "Nu e o sumă fabuloasă, îmi permite doar o anumită lejeritate financiară pe care cei mai mulţi dintre colegii mei nu o au", spune Cove.

Autorul articolului: Gabriel Gachi. Articol a fost publicat în Evenimentul Zilei.

Informații interesante

Labels

Layout

Technology

Breaking News