"A-ti da cuvantul - sau, cum se spunea odinioara, a-ti da cuvantul de onoare - revine la a te angaja ferm ca vei face un lucru anume pana la un termen anume.
Cuvantul dat este ca iscalitura in josul unui contract.
Atata ca intr-un contract se stipuleaza ca neindeplinirea lui atrage dupa sine o anume penalizare, in timp ce incalcarea cuvantului dat, care consfinteste o conventie pur verbala, nu.
Cel care nu se tine de cuvant intr-o chestiune cat de cat mai importanta nu poate fi nici macar actionat in justitie, pentru ca nu se poate invoca impotriva lui nici un document doveditor.
Numai ca impunitatea omului care nu-si respecta cuvantul dat este iluzorie: dupa o vreme pierde insusi temeiul conventiei verbale, care este increderea.
Cuvantul unui om discreditat nu mai are trecere si, lucru chiar mai grav, cel lezat, mai ales daca este neincrezator din fire, tinde sa generalizeze si sa nu mai aiba incredere in nimeni.
De aici, infinita complicare si ingreunare a relatiilor dintre oameni.
Se poate face o tipologie a oamenilor fara cuvant. In chip surprinzator, categoria cea mai numeroasa nu este aceea a celor care isi dau cuvantul cu intentia deliberata de a nu si-l tine, deci de a-si insela partenerul.
Cei mai multi oameni fara cuvant sunt mai degraba usuratici decat fraudulosi.
Fagaduiesc cu usurinta, uneori chiar nesolicitati, oferindu-si placerea de a se arata saritori sau generosi fara ca, mai apoi, sa-si dea vreo osteneala in acest sens; se iau cu altele, nu le mai pasa, uita.
Iar constiinta lor nu impovareaza cu nici o remuscare, respectul lor de sine nu iese stirbit cu nimic, iar disponibilitatea de a recidiva a acestor iluzionisti ai fagaduintei ramane si ea proaspata si intreaga.
Unii, dojeniti, chiar se scandalizeaza, uitand cu desavarsire clipa de euforie a promisiunii si neluand in seama prejudiciul adus prin inselarea unei asteptari.
Si, in genere, rolul lor de incurca-lume.
Si nu doar atat, uneori violeaza relatii mai delicate, se angajeaza, cu o fervoare subita si efemera, in prietenii de care uita la cateva minute dupa ce si-au fluturat batista pe un peron, la cateva zile dupa ce au promis ca vor scrie, ca vor da un semn, ca le pasa de tine cat de putin. Sunt oameni superficiali si cu atat mai periculosi cu cat nu doar par, dar chiar sunt de buna-credinta. Pentru o clipa.
Un caz frecvent de nerespectare a cuvantului dat este nepunctualitatea.
Pare un pacat minor, dar nu este, mai ales in comunitatile de azi, cand timpul este dramuit, coordonarea trebuie sa fie fara cusur, iar incapacitatea cuiva de a se coordona in timp cu altii poate produce uneori neajunsuri severe.
Si, chiar fara asta, a lasa pe cineva sa bata indelung trotuarul, pe soare sau pe ploaie, sub privirile trecatorilor sau ale localnicilor, facandu-l ori suspect ori ridicol, este semnul unei grave lipse de respect.
Si mai poate fi si semnul unui arhaism comportamental, al unei incapacitati de integrare intr-o comunitate evoluata de tip urban.
La tara starile de lucruri nu cer cine stie ce eforturi cronometrice. Dupa cum locul de intalnire nu trebuie neaparat sa fie un punct precis ("la lunca", "pe dupa gradini", "mai la vale"), tot asa momentul intalnirii se poate situa intr-o durata mai larga : "pe sara", "pe la chindie", "la intorsul vitelor". Si, in sistemul acesta de referinta mai lax, nimeni nu este pagubit si totul se petrece dupa cuviinta.
Mutandu-l in spatiul altor rigori si al altor stringente, el este nu numai arhaic, ci si pagubitor.
Iar cine s-a lasat amagit o viata crezand zadarnic in punctualitatea unei serii considerabile de contemporani ai sai (dintre care unii n-au mai venit deloc, fara sa mai dea mai apoi vreo explicatie sau a invoca vreo scuza), nu are nostalgii patriarhale. Si nici nu-si poate imita amagitorii, pentru ca actul etic este, prin definitie, nonpragmatic si exemplar.
Printre indicii gradului de civilizatie al unei comunitat i se numara, si nu in ultimul rand, functia regulativa a cuvantului dat.
Sunt civilizatii in care poti obtine lucruri importante in schimbul cuvantului dat.
E drept ca, daca minti si esti prins, nu te mai primeste nimeni, nu te mai saluta nimeni si risti sa mori in sant. In asemenea comunitati statutul cuvantului dat este bivalent : el trimite si in trecut, la perioada in care pentru elite cuvantul dat era un angajament de onoare mai coercitiv decat orice lege, si la viitorul, poate utopic, in care increderea umana va deveni atat de mare incat constrangerile legii vor fi devenit inutile.
La noi lucrurile stau inca foarte prost: urbanizarea pripita a multora, vagi reminiscente de levantinism, greu definibile cu solide argumente de continuitate istorica, cotropitoarea tiganie si un anume endemic lasa-ma sa te las ne fac greu adaptabili unui stil de viata mai exigent.
Multi isi fac chiar un fel de mandrie din luarea à la légère a obligatiilor de onoare, aici, la portile fericite ale Orientului.
Sunt oamenii carora le lipseste nu numai respectul pe care il datoram semenilor nostri si de noi insine, ci si cultura si perspectiva istorica."
Petru Cretia - Cuvantul dat
Trimiteți un comentariu