O carte returnată după 221 de ani

O carte pe care George Washington a împrumutat-o de la New York Society Library a fost "returnată" după 221 de ani, fiind de fapt înlocuită cu un alt exemplar de personalul din casa primului preşedinte al SUA din Virginia, potrivit Reuters.


 

George Washington a împrumutat volumul "The Law of Nations", de Emer de Vattel, de la New York Society Library, pe când biblioteca se afla în aceeaşi clădire cu guvernul federal din Manhattan. Volumul a fost scos din bibliotecă, potrivit înregistrărilor instituţiei, pe 5 octombrie 1789. Taxa acumulată pentru întârzierea returului ar fi fost de 300.000 de dolari, însă nu a fost plătită.


 

Dispariţia cărţii a ieşit la iveală când biblioteca şi-a refăcut înregistrările din perioada 1789 - 1792, în care este consemnată istoria împrumuturilor făcute de personalităţi precum George Washington, John Adams, John Jay, Aaron Burr, Alexander Hamilton, George Clinton şi alţii.


 

Însă dispariţia volumului împrumutat de Washington nu a fost făcută publică până de curând, când a fost semnalată într-un articol din New York Daily News, au spus într-o declaraţie reprezentanţii bibliotecii.


 

"La câteva zile după ce au aflat, angajaţii din casa lui Washington din Virginia - Mount Vernon - s-au oferit să înlocuiască «Law of Nations» a lui Vattel cu o copie din aceeaşi ediţie", au precizat reprezentanţii bibliotecii.


 

New York Society Library a marcat evenimentul printr-o ceremonie care a avut loc miercuri, 19 mai, în timpul căreia volumul a fost expus.

Trimiteți un comentariu

[facebook]

Maria Pescaru Design

{facebook#https://www.facebook.com/zamolxisvortexgame/} {twitter#https://twitter.com/escudesign} {google-plus#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {pinterest#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {youtube#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {instagram#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL}

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Un produs Blogger.
Javascript DisablePlease Enable Javascript To See All Widget